Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Nivelul de răspîndire a COVID-19 în R. Moldova rămîne înalt, declarație

24 iul. 2020,, 16:41   Societate
2660 0

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale consideră că nivelul de răspîndire a coronavirusului în Moldova rămîne înalt, dar în ultimele 3 săptămîni s-a atestat o tendinţă de stabilizare.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Constatăm un nivel destul de înalt de răspîndire a coronavirusului, dar pe tendinţa de stabilizare a situaţiei. În ultimele trei săptămîni, numărul de cazuri de infecţie cu coronavirus a variat de la 1.560 la 1.598 de cazuri", a spus Furtună.

Potrivit lui, numărul total de cazuri înregistrate în Moldova a ajuns la 22.105, dintre care 5.977 sînt active, inclusiv 400 de pacienţi sînt în stare gravă.

În acelaşi timp, 15.407 pacienţi s-au vindecat, iar 721 de persoane au decedat, ceea ce reprezintă 3,3% din numărul total de cazuri.


"Avem înregistrate 6.363 de cazuri la un milion de locuitori şi 207 de decese la un milion de locuitori. Rata de contagiozitate în ultimele 14 zile în republică este de 99 de persoane la 100.000 de locuitori.

La Chişinău, acest nivel este mai ridicat, în regiunea transnistreană este de 37 de cazuri la 100.000 de locuitori", a declarat directorul Agenţiei.

De asemenea, el a menţionat că, pe întreaga perioadă de testare, în Moldova au fost procesate 135.409 de teste, inclusiv 109.193 de teste au fost efectuate primar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?