X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Lecțiile pe timp de pandemie - un examen zilnic pentru elevi și învățători

10 sep. 2020,, 14:45   Societate
2863 0

De la 1 septembrie majoritatea școlilor și-au deschis din nou ușile și au primit copii în clase. Relansarea activității instituțiilor de învățămînt a venit, însă, la pachet cu un șir de norme și reguli.

Astfel, pe umerii cadrelor didactice, pe lîngă menirea de a le transmite cunoștințe elevilor și de a fi pregătiți pentru oră, au căzut și îndatoririle precum grija pentru sănătate, purtarea măștilor și monitorizarea continuă a elevilor. AGORA a discutat cu mai mulți profesori din țară pentru a vedea ce măsuri au fost luate la nivelul instituțiilor în care activează și cum fac față acestui început de an școlar.

Profesoara de limbă engleză de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Chișinău Cristina Cernei susține că una dintre obligațiile profesorului este purtarea măștilor de protecție pe tot parcursul orelor.

„Noi avem trei măști de trei culori diferite, ca să le schimbăm la două ore. Acestea au fost oferite de administrație. Dimineața una roz, peste doua ore - cea albastră, apoi – cea albă”, spune ea.

Administrația liceului a aprobat mai multe documente regulatorii și le-a oferit cadrelor didactice măști și viziere. Mai mult decît atît, au fost desenate indicatoare prin școală și instalate panouri informative. În ceea ce privește utilizarea vizierei sau a măștii, Cristina Cernei spune că întîmpină anumite greutăți.


În lista obligațiilor pe care cadrele didactice trebuie să le realizeze se mai enumeră aerisirea claselor, monitorizarea elevilor ca aceștia să igienizeze mesele, să șteargă masa la care lucrează înainte de ore și nu este permis lucrul în echipă sau interactivitatea.

Potrivit ei, tot disconfortul este simțit de profesor.

Deși se recomandă ca profesorii să stea în fața elevilor, la o distanță de 1,5-2 metri, pedagoga susține că și elevii ies uneori la tablă, dar respectînd anumite reguli.

În ciuda restricțiilor, Cristina Cernei crede că aflarea elevilor într-un singur cabinet, deplasarea doar a profesorilor sau alte cerințe din regulamentul intern sînt o practică bună, doar că nu în condiții de pandemie și cu utilizarea măștii.

Și directorul de la IP LT „B. P. Hașdeu”, Iurie Melinte, afirmă că toate regulamentele sînt bune, dar responsabilitatea ce le revine profesorilor este una foarte mare.

„În timpul orelor purtarea măștilor este incomodă, iar pentru profesori este foarte greu. La pauză aceștia sînt în alertă, pe coridoare, afară, pentru a monitoriza situația și pentru a le reaminti elevilor să poarte mască sau să mențină distanța socială. Totuși, nu este o garanție că acea mască nu are microbi pentru că profesorul nu știe unde elevul a ținut-o sau unde a plasat-o”, declară acesta.

O altă greutate pe care au întîmpinat-o cei 21 de angajați ai școlii este legată de deplasarea profesorilor dintr-o încăpere în alta pentru a asigura limitarea interacțiunii dintre elevi.

„Chiar dacă sînt instalate calculatoare în clasă, profesorii sînt nevoiți să ia cu ei laptopurile personale, întrucît acolo au materialele și toate cele necesare pentru desfășurarea orelor”, a adăugat Melinte.

Iurie Melinte mai susține că în timpul orelor, este aproape imposibil ca profesorul să nu se deplaseze printre rînduri.

Profesorii sînt de părere că cea mai mare responsabilitate rămîne cea a diriginților, care sînt nevoiți să monitorizeze zilnic situația și starea de sănătate a copiilor, să comunice cu ei mai mult decît ceea ce se petrece în cadrul orelor.

În alte instituții, pentru a le permite profesorilor să nu poarte mască în timpul orelor, au fost delimitat spațiul elevilor și cel al profesorului din clasă.

„Tabla este la o distanță mare de copii, iar atunci cînd stau în zona mea, nu sînt nevoită să port mască. O pun doar în cazul în care am nevoie să mă aproprii de ei ca să le explic ceva, iar elevii care vin la tablă sau se aproprie de masa mea își pun și ei masca”, a menționat Elena Cojocaru, profesoară de istorie și geografie de la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” din Chișinău.

Totuși, potrivit profesoarei, nu de fiecare dată elevii își pun masca sau își dezinfectează mîinile, decît atunci cînd li se cere acest lucru.

Amintim că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a propus șapte modele pentru reluarea învățămîntului școlar din 1 septembrie, iar cea mai aleasă a fost modelul 1 (prezența 100%), care este aplicabilă în cazul școlilor, al claselor cu un număr rațional de elevi în corespundere cu normativele sanitaro-epidemiologice de stat.

Precizăm că din cele 1.252 de instituții de învățămînt primar, gimnazial, liceal publice și private s-au redeschis începînd cu 1 septembrie, 1.233 instituții cu aplicarea diverselor forme de organizare a studiilor. 19 instuituții nu s-au redeschis, pentru că 11 dintre acestea sînt în carantină, iar alte opt nu corespund parțial cerințelor ANSP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?