X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Participarea transnistrenilor la alegeri: fără ordin nu este operaţiune

22 oct. 2019,, 17:30   Societate
2660 1

Pe 20 octombrie, în cadrul alegerilor parlamentare noi organizate în circumscripția uninominală nr. 48 (Slobozia, Tiraspol și Bender), locuitorii Moldovei din regiunea transnistreană nu au avut o participare asemeni celei din cadrul parlamentarelor din februarie, curent, deoarece de această dată nu a existat un ordin de „creştere a răspunderii civile”.

Această opinie a fost exprimată în rețeaua de socializare de către cunoscuta prezentatoare TV Elena Leviţkaia-Pahomova, transmite Noi.md.

„Pentru mine, principala intrigă a fost dacă transnistrenii vor încerca să desfăşoare şi de data aceasta operațiunea întitulată „creşterea răspunderii civile. Dar fără ordin nu există operaţiune”, a scris ea.

„Chișinăul este incorigibil. Și problema ţine nu de turul doi, ci de cele zece la sută acumulate de semi-primarul de la Coloniţa. Cît despre Bălți, aceştia pot fi luaţi doar de o femeie cu coromîslă și caracter, care, în dezbateri, i-ar putea afuma una amatorului de băi şi a-l trimite ceva mai departe de aceste băi. Dă, oraș „cu concepte”. Trebuie să fie acceptat așa cum este”, a menţionat Elena Leviţkaia-Pahomova, împărtășind concluziile sale cu privire la rezultatele alegerilor locale generale organizate în ţară în ziua de 20 octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?