Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Trei fotografi moldoveni, premiați de către Federația Internațională de Artă Fotografică

20 mai. 2021,, 16:54   Societate
3758 0

Maeștrii fotografi Iurie Foca și Vladimir Colos au primit recent titlul de artiști ai Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), iar președintele Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova, Anatol Poiată - titlul de excelență al aceleiași organizații

Solicitat de agenție, președintele Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova, Anatol Poiată, a menționat că această titularizare este o recunoaștere a nivelului artiștilor fotografi din țara noastră. ”Titlul de artist al FIAP se acordă fotografilor, lucrările cărora au fost acceptate la cel puțin 15 saloane internaționale din opt țări diferite, iar titlul de excelență – pentru cei care au fost acceptați la saloane din peste 30 de țări. În Republica Moldova sînt șase maeștri fotografi titulari ai FIAP, doi dintre care dețin titlul de excelență (EFIAP). Este vorba de Valeriu Volontir și subsemnatul”, a precizat Anatol Poiată.

Federația Internațională de Artă Fotografică (Fédération Internationale de l'Art Photographique sau FIAP) este o organizație internațională a asociațiilor naționale de fotografie. Peste 85 de asociații naționale sînt membre, cuprinzînd aproape un milion de fotografi individuali. FIAP a fost fondată de M. Van de Wijer din Belgia în 1946. Este singura organizație a artiștilor fotografi din lume, recunoscută de către UNESCO.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?