Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Trei bărbați, printre care un angajat al Penitenciarului nr.11 Bălți, cercetați penal

29 mar. 2023,, 13:40   Societate
2470 0

Ofițerii Direcției investigații „Nord”a INI, în comun cu angajații Penitenciarului nr.11 Bălți, sub conducerea procurorilor PCCOCS, oficiul Nord, au efectuat la 27 martie 2023, percheziții la trei bărbați cu vîrsta cuprinsă între 32 și 40 de ani, locuitori ai municipiului Bălți, suspectați de punerea în circulație a drogurilor și transmiterea lor în instituțiile penitenciare.

Urmare a probatoriului acumulat, polițiștii au constatat că unul dintre suspecți este un bărbat de 32 ani, angajat al Penitenciarului nr.11 Bălți.

În urma efectuării perchezițiilor la punctul de control și trecere asupra angajatului instituției penitenciare, în lenjeria intimă a acestuia au fost depistate 25 de comprimate întregi și 5 jumătăți de același tip de comprimate, similare substanței interzise ,,subutex”.

Totodată, urmare a cinci percheziții efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile, cartele SIM, precum și mijloace financiare în sumă de 2100 lei, ceea ce ar fi o parte din recompensa bănească dobîndită de suspecți pentru favorizarea trecerii substanțelor interzise pe teritoriul instituției penitenciare vizate.

Cei doi suspecți, printre care și angajatul Penitenciarului nr. 11 Bălți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar al treilea bănuit este cercetat în stare de libertate.


Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,circulația ilegală a drogurilor” și ,,transmiterea tăinuită de control prin orice mijloace persoanelor deţinute în instituţiile penitenciare a drogurilor’’.

În continuare sînt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor participanți la comiterea infracțiunii.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?