Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Teatrul „Eugene Ionesco” te invită să privești mai multe spectacole online

2 sep. 2020,, 08:00   Societate
3604 0

Teatrul Național „Eugene Ionesco” te invită să privești ultimele șase spectacole din cadrul maratonului online, scrie diez.md

Miercuri, 2 septembrie, ora 17.00 – „Deschiderea stagiunii”, de Mihail Sebastian.
Monospectacol cu Andrei Sochircă.

Joi, 3 septembrie, ora 17.00 – „O istorie foarte simplă”, de Maria Lado. Este un spectacol despre relația părinți-copii, iubire interzisă și
oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea – singura fiică a unui cuplu înstărit, el – orfan de mamă și cu un tată alcoolic. Dragostea le este, evident, interzisă – un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte
simplă, doar că mai apoi se complică, atunci cînd părinții află despre relația lor și despre viitorul nepot.


Vineri, 4 septembrie, ora 17.00 – „Woyzeck”, de Georg BÜCHNER. Este povestea tragică a unui soldat, măcinat de propriile halucinații și torturat de societatea violentă în care trăiește.

Sîmbătă, 5 septembrie, ora 17.00 – „Căldură în noiembrie”, de Yana Dobreva. Un spectacol despre dragoste, trădare, iubire , prietenie, dar și despre ceea ce ne doare cel mai mult – plecatul de acasă.

Duminică, 6 septembrie, ora 11.00 – „Pasărea albastră”, de Maurice Maeterlinck. Spectacolul relatează istoria a doi frați, Mytyl și Tyltyl, care pornesc în căutarea fericirii. Calea lor e periculoasă si plină de aventuri. Frații reușesc să înfrunte multe obstacole, călătorind nu doar în spațiu, ci și în timp. Ei vizitează trecutul și viitorul; ajung în țări fantastice și pline de visuri. Prin prisma acestei istorii veți cunoaște cum trebuie să vă acceptați și să vă descoperiți pe voi înșivă, și cum să vă înțelegeți cu cei din jurul vostru.

Luni, 7 septembrie, ora 17.00 – „Capra cea bună, lupul cel rău, iedul cel mic și cumătra caprei”, de Matei Vișinec. Cu toții cunoaștem povestea lui Ion Creangă „Capra cu trei iezi”, și sfârșitul acesteia, nu-i așa? Cu ce e mai bună capra decât lupul? A făcut bine sau nu că s-a răzbunat? Oare de ce viața e atât sucită? De ce uneori adulții se comportă ca niște năuci, lipsiți de judecată? Ce rost are viața dacă nu mai poți avea încredere în nimeni? Astea sunt întrebările pe care și le pune iedul cel mic, rămas în viață!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?