Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Certificatul de vaccinare moldovenesc ar putea fi recunoscut la nivel internațional

21 iul. 2021,, 11:27   Societate
2929 0

La moment, în R. Moldova, există peste 330 mii de vaccinuri împotriva COVID-19 disponibile, pînă acum fiind administrate 1 248 190 de doze.

Potrivit responsabililor din domeniu, doar ieri au fost administrate în jur de 21 mii de vaccinuri în cele 535 puncte de vaccinare amplasate pe întreg teritoriul țării.

Doar în ziua de sîmbătă și duminică s-a reușit vaccinarea a peste 6000 de persoane, mai spun specialiștii.

Referitor la certificatul de vaccinare, secretarul de stat al ministerului Sănătății, Denis Cernelea, declară că s-a reușit dezvoltarea acestuia cu suportul OMS.

„Conform cerințelor internaționale au fost întreprinse toate acțiunile pentru a facilita călătoria în alte state, certificatul de vaccinare conține două identificatoare, certificatul este în trei limbi și poate fi descărcat din registrul internațional. Pe cale diplomatică se duc negocieri pentru ca acesta să fie recunoscut la nivel internațional”, a menționat Cernelea.


Menționăm că pînă astăzi, Turcia, Ungaria, Ucraina și Georgia sînt țările cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?