X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Dosarul de învinuire a magistratei Maria Tertea, expediat în judecată

1 iun. 2021,, 16:41   Societate
1543 0

Judecătoarea Maria Tertea, reținută acum două luni în flagrant cu mită, împreună cu cel care i-a oferit banii, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat astăzi în judecată dosarul de învinuire a celor doi pentru două episoade de trafic de influență.

Cele două dosare în privința judecătoarei au fost inițiate prin ordonanța Procurorului General, ulterior ambele fiind conexate într-o procedură unică.

Magistrata a fost reținută în flagrant, pe 22 martie curent, în baza unor informații, potrivit cărora, ar fi pretins 15 mii de dolari SUA de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lîngă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii de comun cu CNA, au documentat acțiunile judecătoarei, aceasta fiind reținută și învinuită de primirea a 11 mii de dolari SUA din suma inițial pretinsă.

Într-un alt episod, potrivit rechizitoriului, susținînd că are influență asupra procurorilor, magistrata ar fi pretins de la conducătorul aceleiași firme o mie de dolari SUA pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic.

La demersul Procuraturii Anticorupție, judecătoarea a fost suspendată provizoriu din funcție pînă la o hotărîre definitivă în cauza penală în care este vizată.


Fiind audiați de procurori, omul de afaceri și-a recunoscut parțial faptele incriminate, iar magistrata nu şi-a recunoscut vina, refuzînd de a face declarații.

În prezent, ambii inculpați sînt cercetați în libertate.

Menționăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?