X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Soarta angajaților de la Calea Ferată: De cînd nu și-au mai primit salariile

18 mai. 2021,, 11:01   Societate
2631 1

Întreprinderea „Calea ferată a Moldovei” continuă să se confrunte cu probleme majore, iar restanțele salariale continuă să fie una dintre acestea. O mare parte din muncitorii de la CFM nu și-au primit salariile încă de anul trecut. Agenția Proprietăți Publice anunță că, la momentul actual, întreprinderea achită parțial lefurile pentru luna decembrie 2020.

„A fost stabilit și se respectă un grafic de achitare a restanțelor salariale, dificultățile cu care se confruntă întreprinderea fiind sesizate nemijlocit de către angajați. Conform graficului de salarizare, în prezent, sînt achitate parțial salariile pentru luna decembrie 2020”, se arată într-o notă, transmite NOI.md cu referire la tv8.md.

În context, APP mai precizează că, actualmente, se întreprind acțiuni de diminuare a cheltuielilor și identificare a surselor alternative de venit în scopul stingerii datoriilor acumulate. „Anticipînd posibilitatea de majorare a tarifelor pentru călătorii, se pune accent pe înăsprirea controlului achitării serviciilor respective și sînt căutate soluții optime pentru subvenționarea transportului de călători”, au mai menționat reprezentanții APP.

„În conformitate cu ultimul raport financiar, din totalul din cheltuieli lunare de 60 mil. de lei suportate de către Î.S. „Сalea Ferată din Moldova”, fondul lunar de salarizare constituie circa 35 mil. de lei. Datoriile pentru creditele bancare contractate de la băncile comerciale din 2015, înregistrează, la data de 10 martie 2021, datorii în mărime de 490,936 mil. de lei. Agenția Proprietății Publice în comun cu Consiliul de Administrație al Î.S. „Сalea Ferată din Moldova” a întreprins în regim prioritar acțiunile în vederea îmbunătățirii indicatorilor tehnici și financiari ai Î.S. „Сalea Ferată din Moldova” și redresării situației de criză. În primul rînd, conducerea Agenției Proprietății Publice a reușit să echilibreze stagnarea de durată a activității întreprinderii, înregistrată în perioada 2010-2019, urmare a administrării ineficiente”, se mai precizează în nota publicată.

Totodată, APP spune că „situația pandemică continuă să fie resimțită de către întreprinderile ale cărora activitate este influențată de situația economică generală din țară și de relațiile interstatale. Activitatea Î.S. ,,Calea Ferată a Republicii Moldova” rămîne a fi vulnerabilă, sub acest aspect, și se află în atenția autorităților, precum și a întregii societăți”.


Potrivit informațiilor, lipsa transporturilor internaționale a influențat negativ asupra veniturilor din traficul de călători, în 2020 fiind de 23,9 mln. de lei față de 157,1 mil. de lei obținute în anul 2019. Din activitatea de transportul de călători CFM în anul 2020 a suportat pierderi în sumă de 114,5 mil. de lei.

Între timp, la momentul actual, este în plină desfășurare concursul pentru ocuparea funcției de director general al CFM. Potrivit informațiilor, pe data de 13 mai curent, a avut loc etapa de preselecție, care prevede verificarea întrunirii cerințelor stabilite pentru participarea la concurs. Astfel, în rezultatul evaluării dosarelor prezentate, au fost admiși pentru etapa a doua a concursului, adică interviul, șapte candidați.

Actualmente, funcția de director interimar al CFM este îndeplinită de Andrian Onceanu.

Mai multe luni la rînd, angajații CFM se plîng că nu mai pot să își acopere cheltuielile curente și cer să le fie achitate salariile. Muncitorii au organizat și mai multe proteste la Guvern, Președinție și Parlament.

În legătură cu criza de la „Calea Ferată a Moldovei” la Parlament a fost creată o comisiei de anchetă, care a scos la iveală că Calea Ferată a Moldovei (CFM) a fost delapidată în ultimul deceniu de peste 1,5 miliarde de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?