X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Studenții au revenit la ore în auditorii

2 sep. 2021,, 10:15   Societate
3284 0

Şi studenţii au revenit la ore din 1 septembrie. În majoritatea instituţiilor de învăţămînt superior din ţară procesul educaţional se desfăşoară în auditorii, însă cu purtarea măştilor şi păstrarea distanţei, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

Totuşi, unele universităţi au împărţit pe ture grupele aglomerate, iar cursurile au loc cu participarea a cel mult o sută de studenţi, transmite publika.md.

„Vin la ore cu mască, asigurăm că distanţa este fizică este respectată. Da, avem dificultăţi, o parte din studenţi vor învăţa în a doua jumătate a zilei sînt unele facultăţi, care vor avea ore şi sîmbătă.”, a declarat Viorel Bostan, rector UTM.

Majoritatea tinerilor ne-au spus că au aşteptat cu nerăbdare să revină la universitate.

„Am obosit de orele online pe care le-am avut pînă acum. Aproape doi ani am studiat online. Nu vreau să revenim la această situaţie.”


Deşi nu mai vor să înveţe de la distanţă, mulţi studenţi nu s-au vaccinat împotriva COVID-19, dar spun că iau în calcul acest lucru.

„- Te-ai vaccinat? - Nu, dar o să mă vaccinez.”

„- Dar de ce nu v-aţi vaccinat? - Deoarece nu am încredere în vaccin.”

„- Dar de ce pînă acum nu te-ai vaccinat? - Pentru că m-am interesat la medicul de familie, dar trebuie să aştept rîndul.”

90 la sută dintre profesorii de la UTM sînt vaccinaţi. În ceea ce-i priveşte pe studenţi, conducerea universităţii susţine că nu ştie care este rata de imunizare a acestora, dar încearcă să-i convingă să se vaccineze.

„Am mers pe la fiecare facultate, pe la fiecare departament unde am avut întîlniri în special cu cei din anul întîi, unde s-a menţionat totuşi nu este obligatoriu vaccinarea, dar i-am anunţat că singura scăpare pentru a face ore în continuare cu prezenţă fizică este imunizarea.”, a menționat Dinu Țurcanu, prorector UTM.

Şi la Academia de Studii Economice a fost mare forfotă, unde aproape şapte mii de studenţi au revenit la ore.

„- Şi cum e mai bine online sau cu prezenţă fizică? - Cu prezenţă fizică evident, deoarece aşa înveţi mai bine, online nu prea.”

Totuşi, nu toţi studenţii de la ASEM vor să se imunizeze.

„Nu, nu m-am vaccinat, din cauza faptului că sînt mai tînără sînt mai sceptică la vaccinare.”

Rectorul Academiei de Studii Economice susţine că dacă numărul cazurilor de COVID-19 va creşte, ar putea reveni la învăţămîntul online.

„În cadrul instituţiilor noastre vom accepta şi vom trece la studii varianta hibrid sau online. Or, în acest interval de un an şi jumătate am adunat suficientă experienţă şi avem dotări tehnice suficiente pentru a putea face această eventuală schimbare.”, a relatat Grigore Belostecinic, rector ASEM.

Potrivit Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, organizarea procesului de studii în universităţi a fost lăsată la discreţia conducerii acestor instituţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?