Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Studenții revin la regimul online de activitate. Ce alte măsuri au fost adoptate de CNESP

22 sep. 2021,, 16:23   Societate
4360 0

Comisia națională extraordinară de sănătate publică s-a întrunit astăzi în ședință, adoptînd noi măsuri împotriva răspîndirii Covid-19.

Potrivit Comisiei, întru evitarea formării aglomerărilor de persoane în transportul public, Comisia a stablit că acolo unde e posibil va fi instituită cerința de muncă la distanță. De asemenea, toate universitățile vor trece în regim de activitate online.

Minsitrul Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că școlile și grădinițele vor continua să activeze cu prezența fizică.

Comisia a mai recomandat instituirea obligativității deținerii așa-numitor certificate Covid, care presupune prezența fie a certificatului de vaccinare, fie testului Covid negativ sau a unui document care să ateste prezența anticorpilor.

"Comisia a considerat oportună ca pentru majoritatea activităților certificatele Covid să devină obligatorii", a spus Nemerenco.


Tot astăzi, Comisia națională extraordinată de sănătate publică a mai stabilit care sînt pragurile de alertă Covid ce vor fi aplicate în R.Moldova, în baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Pragul de lertă verde: se stabilește la o incidență de cazuri sub 50 la 100 de mii de populație, pentru ultimele 7 zile.

Pragul de alertă galbenă: între 50 și 99 de cazuri la 100 de mii populație, pentru ultimele 7 zile.

Pragul de alertă portocaliu: între 100 ;i 249 de cazuri la 100 mii populație, în ultimele 7 zile.

Pragul roșu de alertă: incidență de 250 de cazuri sau mai mult la 100 de mii de populație.

În funcție de incidența cazurilor Covid într-o regiune sau alta, administrația publică locală va putea adopta măsurile restrictive care se impun.

"Comisiile teritoriale de sănătate publică în termen 48 de ore de la hotărîrea CNESP vor fi obligate să se întrunescă și să aplice pentru fiecare localitate măsuri conform indicatorilor", a spus Nemerenco.

Regiunile aflate sub cod galben vor avea flexibilitatea de a decide în mod individual dacă să instituie necesitatea prezentării certificatelor de vaccinare sau testelor la COVID la evenimente cu participarea unui număr mare de oameni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?