X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Construcția gazoductelor interrurale este în toi

27 mai. 2021,, 17:44   Societate
2395 0

Lucrările de construcție a conductei de gaz de înaltă presiune interrurale Vrănești-Sîngerei-Grigorăuca sînt finalizate în proporția 50%.

Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, lungimea totală a gazoductului va fi de 7,8 kilometri, iar costul proiectului depășește 7,7 milioane de lei. După finalizarea acestuia, va fi posibilă începerea gazificării satelor Grigorăuca și Copăceni, precum și a unuia din sectoarele orașului Sîngerei. Ca urmare, numărul de racordări noi în regiunea respectivă va ajunge în următorii ani la o cifră de 2100.

În același timp, în alte localități continuă extinderea rețelelor existente de distribuție a gazelor naturale. Astfel, în satul Bilicenii Noi, raionul Sîngerei, se construiesc 0,95 kilometri de rețea, ceea ce va permite conectarea a 45 consumatori (gospodării) noi. La fel, în satul Brăviceni, raionul Orhei, se așează 0,92 kilometri de gazoduct, cu potențialul de racordare a cel puțin 21 consumatori noi.

Bugetul preliminar total al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 79,5 milioane de lei. Din suma respectivă 30 milioane de lei vor fi direcționați la construcția a 28,3 kilometri de gazoducte interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor pînă la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Per total, se vor așeza cca 145 kilometri de gazoduct, iar lucrările se vor efectua în 63 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 2500, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?