Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Burse în valoare de 12 mii de lei pentru elevii din familii social-vulnerabile

4 apr. 2018,, 10:20   Societate
2810 0

80 de elevi din familii social-vulnerabile din 13 regiuni ale țării vor primi burse în valoare de cîte 12 mii de lei fiecare, informează Noi.md.

În acest an, la concurs au participat 207 tineri. În rezultatul evaluării dosarelor depuse, comisia independentă de experţi a selectat 80 de finalişti, care îşi fac studiile în cadrul a 35 de instituţii medii de specialitate. Resursele financiare acordate sînt destinate pentru acoperirea necesităţilor curente ale tinerilor, precum cazare, masă, procurarea cărţilor şi a materialelor didactice necesare pentru orele practice ş.a.

,,Aceste burse sînt mai degrabă de merit, căci acești tineri sînt curajoși și creativi, cu un potențial enorm și faptul că s-au pomenit în niște împrejurări nu tocmai favorabile i-a făcut mai puternici și mai responsabili”, a declarat ministrul Educației, Monica Babuc.

Menționăm că Programul ,,Burse pentru tinerii dezavantajați” a fost lansat în 2010, fiind implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, cu suportul financiar al Fundaţiei ,,Orange Moldova”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale. Scopul programului este de a contribui la şcolarizarea tinerilor care provin din medii dezavantajate, astfel încît să fie eliminată inechitatea accesului la studii, pentru ca toți tinerii să obţină ulterior o profesie și să se integreze în societate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?