X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Consiliul de Integritate a aprobat demisia președintelui ANI

4 apr. 2022,, 10:11   Societate
1991 0

În cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc în această dimineață, 4 aprilie, Consiliul de Integritate a aprobat cererea de demisie depusă de președinta suspendată a Autorității de Integritate, Rodica Antoci.

Consiliul de Integritate a acceptat în unanimitate cu prezenta celor șase membri ai Consiliului de Integritate cererea de demisie a Rodicăi Antoci, urmînd să organizeze un alt concurs public pentru numirea unui alt președinte al Autorității, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md.

Pentru următorul concurs, membrii Consiliului de Integritate trebuie sa elaboreze un regulament privind organizarea acestui concurs.

Pînă atunci, interimatul funcției de șef al ANI îl va asigura Lilian Chișca, care este vicepreședintele instituției.

Amintim că, la 31 martie, Rodica Antoci a solicitat președintei Maia Sandu să-i fie acceptată demisia din funcția de președinte a Autorității Naționale de Integritate. În aceeași zi, Președinția, conform competențelor, cererea a fost redirecționată către Consiliul de Integritate pentru a fi examinată.


Rodica Antoci a fost suspendată la 18 martie, provizoriu din funcția de președintă de către Consiliul de Integritate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?