X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Camerele de corp vor fi utilizate de angajații MAI în baza unui nou Regulament

29 iun. 2022,, 16:25   Societate
1992 0

Gradul de transparență a activității angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI) va fi sporit, iar actele de corupție și incidentele în timpul serviciului vor fi reduse. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, Conceptul Sistemului Informațional de supraveghere video portabil „Camera de corp” și Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea acestuia.

Potrivit Conceptului, utilizarea camerelor video va contribui la responsabilizarea funcționarilor în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar înregistrările video vor putea fi utilizate în calitate de probe pentru constatarea existenței sau inexistenței contravenției/infracțiunii sau a abaterilor disciplinare.

Documentele aprobate stabilesc mecanismul de utilizare a mijloacelor tehnice destinate înregistrării, procesării și păstrării informațiilor audio, foto și video, realizate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici cu statut special/militar. Astfel, este descrisă procedura de primire, utilizare și predare a camerelor video, drepturile și obligațiile angajaților desemnați să gestioneze sau să acceseze datele din Sistemul informațional.

Introducerea datelor în Sistem se va efectua în baza înregistrărilor fixate de camerele de corp. Termenul de păstrare a înregistrărilor este de 180 zile, după care acestea vor fi radiate automat, în ordinea în care au fost stocate pe server. Informațiile vor fi păstrate pe platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), iar datele înregistrate aici nu vor putea fi accesate de o parte terță neautorizată.

Totodată, potrivit Regulamentului, camerele de corp vor fi utilizate în mod vizibil și deschis, cu informarea obligatorie despre acest fapt a persoanelor cu care interacționează angajații MAI. Pentru o echipă alcătuită din cel puțin doi angajați va fi prevăzută minim o cameră de corp. Înregistrarea video va fi pornită în mod obligatoriu la intervențiile în baza apelurilor de urgență, la investigarea la fața locului a infracțiunilor și contravențiilor, efectuarea perchezițiilor și atunci cînd există pericol pentru viața și securitatea persoanelor sau angajatului MAI.


Menționăm că pînă la ora actuală utilizarea camerelor de corp a fost reglementată provizoriu, în baza unui act departamental al Inspectoratului General al Poliției.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?