X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cîte persoane din dosarul „Brăguța” își continuă activitatea în MAI (VIDEO)

15 sep. 2020,, 08:58   Societate
3237 0

Patru persoane figurante în dosarul „Brăguța” rămîn în continuare în funcție, chiar dacă dosarul este în instanță.

Despre aceasta a anunțat ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu în cadrul emisiunii UNInterviu de la UNIMEDIA.

„Chiar dacă acum aș fi dorit să monitorizez în continuare sau să intervin, nu cred că am posibilitatea, deoarece cauza se examinează deja în instanță. Toate persoane care se fac vinovate trebuie să fie trase la răspundere, pentru că este vorba de viața unui om. Patru dintre persoanele care figurează pe dosar, avînd diferite roluri, ei de către instanță nu au fost nici suspendați pe această perioadă. Dacă vor fi găsiți vinovați, voi întreprinde măsurile de rigoare”, a declarat acesta.

Instanța i-a găsit pe cei 6 condamnați vinovați de cauzarea leziunilor corporale medii, dar i-a achitat pentru tortură și tratamente inumane.

Procurorii au cerut între 8 și 9 ani de închisoare pentru polițiștii din izolatorul de detenție și între 9 și 13 ani pentru codeținuți. Procurorul pe caz a declarat că va decide dacă va ataca sentința după ce va primi decizia motivată.


Amintim că Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.

După ce fusese maltratat de cei 4 codeţinuti, a doua zi, Andrei Braguța a fost plasat într-o celulă de unul singur, unde, timp de aproximativ o săptămînă (17 – 23 august 2017) , a fost deţinut în condiţii ce nu corespund standardelor de deţinere a persoanelor, a transmis Procuratura Generală.

Deţinerea în condiţii nocive a victimei a provocat îmbolnăvirea cu bronhopneumonie bilaterală purulentă, maladie care, potrivit raportului de expertiză medico-legală, a condus direct la survenirea decesului lui Andrei Braguța.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 3 pînă la 8 ani închisoare sau amendă de la 67500 lei pînă la 80 mii lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de la 5 la 10 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?