X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un drum din sudul țării, blocat de agicultori. Ce vor aceștia (FOTO)

27 iul. 2020,, 14:38   Societate
3610 2

Protest cu tehnică agricolă la intrarea în oraşul Căuşeni! Zeci de fermieri au venit astăzi cu tractoare şi au blocat traseul naţional. Oamenii spun că au înregistrat pierderi uriaşe din cauza secetei şi a grindinei şi sînt nemulţumiţi că autorităţile întîrzie cu ajutoarele.

"La noi e catastrofă. Noi nu ştim cum o să încheiem acest an şi cum o să mergem mai departe. Grîul e 85-90 de procente pierderi, grupa a doua, dacă vorbim de porumb, e o sută de procente, floarea soarelui să zicem aşa poate 20-30 procente''.

"Anul acesta, după îngrăşămintele la fiecare hectar, noi avem pierderi, în jur, de şapte mii de lei la fiecare hectar. Dar vine ziua de mîine, unde noi trebuie să rambursăm cee ace am luat. Să achităm motorina, să achităm îngrăşămintele, mai avem credite de la bănci".

"Am ieşit la un protest paşnic, pentru a atrage atenţia guvernanţilor noştri că situaţia este foarte critică în agricultură la ziua de astăzi. Ne apasă creditele, ne apasă creditele, impozitele, nu avem personal cu cine lucra''.

"Avem 20 de hectare de orz şi opt hectare de legume. 3.27 Seceta ne-a afectat şi orzul, dar chiar dacă a fost o tonă, o tonă jumătate, grindina ne-a distrus-o şi pee a. Avem pierderi o sută de procente".

"Am alocat acele 100 de milioane de lei în Fondul de subvenționare. Astăzi vom definitiva regulamentul de repartizare a acestor bani pentru a-i ajuta pe cei care au avut de suferit cel mai mult în urma secetei. 6.42 Am discutat și cum vom aloca bani suplimentari pe lîngă cele 100 de milioane'', a declarat premierul, Ion Chicu.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?