X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Reforma programului de ajutor social, examinată în Parlament

14 apr. 2022,, 15:57   Societate
2249 0

Parlamentul a aprobat, astăzi, în prima lectură, PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la ajutorul social.

Documentul prevede reformarea programului de ajutor social în vederea susținerii celor mai vulnerabile categorii ale populației.

Potrivit autorului, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, proiectul face parte dintr-un amplu proces de reformare a sistemului de ajutor social autohton.

Printre obiectivele de bază ale proiectului se regăsește stimularea angajării beneficiarilor de ajutor social, care sînt capabili să muncească, prin reducerea graduală a cuantumului ajutorului social și limitarea duratei aflării acestora în programul de ajutor social.

O altă prevedere se referă la creșterea numărului de familii cu copii care vor putea fi incluse în programul de ajutor social prin majorarea venitului lunar minim garantat pentru fiecare copil, dar și a plafonului de eligibilitate a veniturilor pentru salariații cu copii.


La fel, noua lege stabilește că, de dreptul la ajutor social și/sau la ajutor social pe perioada rece a anului, vor putea beneficia familiile defavorizate, care îngrijesc de copii pînă la vîrsta de șapte ani(anterior era prevăzută vîrsta de trei ani) și se va stabili un venit lunar minim garantat separat pentru copii, față de cel pentru adulți.

Cuantumul standard pentru venitul lunar minim garantat pentru un copil și pentru un adult, se va stabili anual de către Guvern, prin raportarea la minimul de existență pentru anul în curs.

De asemenea, proiectul vizează o protecție sporită a persoanelor cu dizabilitate severă, astfel se va majora venitul lunar minim garantat pentru copii cu dizabilitate severă de la 50 la 60 la sută, iar pentru adulți de la 30 la 50 la sută.

Noile modificări propun includerea zilierilor în programul de ajutor social și încurajarea acestora să activeze legal, prin oferirea dreptului de a beneficia de ajutor social lucrătorilor în agricultură și ignorarea veniturilor acestora la stabilirea dreptului la ajutor social.

Totodată, proiectul prevede revizuirea anchetei sociale, prin ajutarea parametrilor acesteia la realitățile actuale.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, indică că, în luna decembrie 2021 de ajutor social au beneficiat 37 322 de gospodării sau 83 796 de persoane.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la ajutorul social a fost susținut cu votul a 64 de deputați și urmează a fi examinat de plenul Parlamentului, în lectura a doua.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?