Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Sandu: ”Nu vedem sfîrșitul acestor evoluții nefericite pe piața gazelor”

3 aug. 2022,, 11:58   Societate
2962 0

Republica Moldova se află într-o situație foarte complicată iar autoritățile de la Chișinău nu văd sfîrșitul evoluțiilor nefericite pe piața gazelor. O spune președintele țării, Maia Sandu, într-un interviu oferit presei românești, notează noi.md

Fiind întrebată dee jurnaliștii români de ce consumatorii din R.Moldova plătesc un preț aproape dublu decît cei din România, Sandu a declarat.

”Republica Moldova a semnat un nou contract cu Gazprom în toamna anului trecut și l-a semnat într-o situație complicată, cu două zile înainte de expirarea contractului precedent, Gazprom a zis că nu mai este de acord să semneze contractul pe care îl negociasem pînă atunci și a redeschis negocierile. Aceasta se întîmpla în situația în care prețurile la gazele naturale au început să crească destul de mult și atunci guvernul a reușit să negocieze o formulă care în situație normală ar fi fost bună, acceptabilă. Această formulă presupune un preț mai mic iarna și un preț mai mare vara ținînd cont că iarna consumăm cele mai multe gaze. Repet, această formulă ar fi fost una potrivită dacă nu aveam aceste creșteri anormale de de prețuri pe piața internațională”, a declarat șefa statului.

Potrivit lui Sandu, prețul mare plătit de R.Moldova este legat de prețul de pe piață, de fiecare dată cînd crește prețul pe piață, atunci crește și prețul pe care îl plătește R.Moldova Gazpromului.

”Nu vedem sfîrșitul acestor evoluții nefericite pe piața gazelor. Evident că războiul din Ucraina a complicat lucrurile și mai mult, respectiv din acest motiv am ajuns să plătim un preț foarte înalt. În cazul altor țări, bănuiesc că au contracte semnate anterior pe termen lung, fără ca aceste contracte să aibă legătură directă cu prețul de piață.

Dar faptul că tarifele au crescut de patru ori doar în ultimul an și faptul că cetățenii noștri plătesc un preț de două ori mai mare decît prețul pe care îl plătesc cetățenii României, ținînd cont de diferența majoră între veniturile cetățenilor din țările noastre, evident că este o povară. Este foarte mare.

În iarnă guvernul a venit cu compensații pentru toată populația. Atunci speranța era că în primăvară lucrurile se vor normaliza, prețurile vor scădea. Din păcate, nu au scăzut în această vară au crescut”, a mai spus Sandu.

Totodată, șefa statului că situația complicată în care s-a pomenit țara noastră iarna trecută a împiedicat autoritățile să facă rezerve.

”Asta ne-a împiedicat să facem rezerve, pentru că la așa preț este foarte complicat pentru noi să cumpărăm gaze. Și acum ne-am pomenit în situația în care nu este clar dacă va continua livrarea de gaze din Federația Rusă. Nu avem răspunsuri clare, nu există predictibilitate, chiar dacă avem un contract și nu am reușit să găsim alternative, pentru că toată lumea caută gaze astăzi, iar Republica Moldova, fiind un consumator mai mic, nu este neapărat foarte interesant pentru cei care vînd gaze”, a mai declarat Sandu.

Reamintim că ieri, în cadrul unui briefing de presă, Andrei Spînu, Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a declarat că nici un cetățean nu va rămîne la iarnă fără lumină, gaze naturale sau încălzire. Mai mult decît atît autoritățile au pregătit trei scenarii de evoluție a situației, iar cinci categorii de populație vor primi compensații la facturile de gaz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?