Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Recomandări pentru persoanele care planifică să traverseze frontiera de stat cu copiii

4 ian. 2023,, 12:48   Societate
2981 0

Ați planificat o călătorie împreună cu copiii și nu sînteți siguri ce documente sînt necesare pentru a nu întîmpina situații neplăcute la trecerea frontierei de stat? Poliția de frontieră vine cu recomandări.

Atenție, părinți și însoțitori ai minorilor, cetățeni ai Republicii Moldova!

Pentru început asigurați-vă că ați perfectat pașaportul pentru copii. Din 2011, fotografia și datele copilului nu se mai plasează în pașaportul părinților, fapt ce obligă ca din primele zile ale nașterii să se perfecteze documentul de călătorie.

Copiii, care deţin paşapoarte personale, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt. Acordul vizat notarial al ambilor reprezentanţi legali este necesar doar în cazul emigrării autorizate, cu aplicarea însemnărilor corespunzătoare în paşaport.

Minorul care este căsătorit, poate traversa frontiera de stat fără însoţitor şi fără declaraţie de la reprezentantul legal. În asemenea cazuri, sugerăm să deţineţi şi certificatul de căsătorie.


Dacă aţi planificat o călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI împuterniciţi de Dumneavoastră, Poliţia de Frontieră Vă reaminteşte că este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal, a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie. Însoţitorul poartă răspundere pentru viaţa şi sănătatea minorului. În lipsa reprezentanţilor legali, în cadrul unor grupe organizate, răspunderea o poartă conducătorii grupelor, desemnaţi în procură.

La fel, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani, iar curatela se stabileşte asupra copiilor în vîrstă de la 14 la 18 ani. Tutela şi curatela se întocmeşte de către autorităţile administraţiei publice locale, în baza avizului scris al autorităţii tutelare. La traversarea frontierei de stat, poliţiştii de frontieră vor cere să prezentaţi şi documentul de instituire a tutelei în original.

În acest sens, în momentul autentificării la Biroul Notarial al declaraţiei de împuternicire a însoţitorului, să vă asiguraţi că anume această persoană se va prezenta împreună cu minorul, cu declaraţia şi cu actele de călătorie personale şi ale minorului, în punctul de trecere a frontierei de stat, la data menţionată.

Aceste acţiuni sînt necesare angajaţilor Poliţiei de Frontieră pentru a verifica valabilitatea actelor şi, ulterior, introducerea însemnărilor corespunzătoare în baza de date a Sistemului Informaţional Integrat al Poliţiei de Frontieră.

Atragem atenția că, pe lîngă tutelă și curatelă, sînt cazuri cînd în punctele de trecere a frontierei de stat se prezintă minori cu însoțitori, în baza Dispoziției de instituire a custodiei, în temeiul căreia nu poate fi autorizată traversarea frontierei de stat. Potrivit cadrului legal, părinții sînt în drept să-și delege parțial drepturile și obligațiile privind creșterea, îngrijirea și educația copilului unui custode, prin depunerea unei cereri la autoritatea tutelară locală. În acest caz, părinții rămîn a fi reprezentanții legali ai copilului, iar custodele exercită atribuții de responsabil legal al copilului, în condițiile legislației.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?