Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Dosarul fostei Direcții 5 a MAI: Pînzari, reținut pentru 72 de ore

30 iul. 2021,, 20:50   Societate
2850 0

Alexandru Pînzari, fost ministru al Apărării al Republicii Moldova și ex-şef al Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne, avînd calitate de bănuit în dosarul fostei Direcții 5 a MAI, își va petrece următoarele 72 de ore în izolator.

„Figurantul vizat în comunicatul de presă al PCCOCS, difuzat vineri dimineața, în dosarul fostei Direcții 5 a MAI, este reținut pentru 72 de ore”, ne-a precizat purtătorul de cuvînt al PCCOCS, Emil Gaitur.

Amintim că, în dimineața zilei de 30 iulie, au fost efectuate percheziții în automobilul și domiciliul unui alt figurant pe dosarul fostei Direcții nr.5, care ocupa, la momentul comiterii faptelor infracționale, funcții de conducere în cadrul IGP al MAI - este vorba despre Alexandru Pînzari.

Astfel, în rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri.

Procurorii, în următoarele 48 sau, după caz, 72 de ore, urmează să se determine asupra calității procesuale ulterioare a persoanei în cauză, precum și asupra măsurii preventive, a precizat dimineață într-un comunicat de presă PCCOCS.


Tot la acest dosar, la data de 7 iulie, angajatul Poliției de Frontieră, alături de fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5, Valeriu Cojocaru și finul de cununie a lui Vladimir Plahotniuc, Dorin Damir, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

„Arest preventiv (30 zile) pentru toate cele 3 persoane reținute luni în dosarul fostei Direcții 5 a MAI: Președintele Asociației FEA, șeful Inspectoratului de Poliție al mun.Bălți, inspectorul Poliției de Frontieră.

Măsura arestului a fost dispusă la solicitarea procurorilor PCCOCS”, se arată în nota emisă de PCCOCS.

Dorin Damir, finul de cununie a lui Vladimir Plahotniuc, Valeriu Cojocaru, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți și un angajat al Poliției de Frontieră sînt vizați în dosarul ce privește activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sînt cercetate prin prisma a cinci componente de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?