Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

5 boli pe care le poți preveni și/sau ameliora dacă mănînci... dovlecei

12 mar. 2023,, 02:30   Societate
2333 0

Au trecut deja 7 milenii de cînd rolul terapeutic al dovleceilor a fost observat pentru prima dată.

Și egiptenii, și grecii, și asirienii, chiar și chinezii le-au acordat un loc pe podiumul celor mai sănătoase legume, folosind de la dovlecei atît fructul (leguma, cum am zice), cît și floarea. În dietele de tip mediteranean și în ziua de astăzi ei își au importanța lor și statut de vedetă culinară. Îi mîncăm pentru că sînt sănătoși, dar ar trebui să-i mîncăm și pentru că ne dau sănătate.

Boli de inimă, cancer, reumatism, astm sau obezitate - toate acestea pot fi atacate cu... dovlecei. Bogaţi în apă, aproximativ 95%, şi cu un conţinut important de fosfor, potasiu, magneziu, calciu, carbon, dar şi de vitaminele A, B, C şi E şi antioxidanţi carotenoizi, dovleceii contribuie la menţinerea sănătăţii ochilor, reduc riscul de infarct şi accidente vasculare, au un rol benefic în scăderea tensiunii arteriale, dar şi în prevenirea cancerului de colon.

1. Împotriva bolilor cardiovasculare

Manganul, vitaminele A, C şi B2, magneziul, potasiul, cuprul, fosforul şi fibrele ajută la prevenirea aterosclerozei, iar acidul folic ajută organismul să reducă homocisteina care contribuie la apariţia atacurilor de cord sau cerebrale. Fibrele scad nivelul colesterolului din sânge, reducând astfel riscul apariţiei aterosclerozei şi apariţia afecţiunilor cardiace.

2. Împotriva cancerului

Consumul de dovlecei este indicat în lupta cu diverse forme de cancer, dar este de un real ajutor şi suferinzilor de scleroză multiplă. Mai mult, deşi fitonutrienţii din dovlecei nu sunt în număr prea mare, s-a constatat că sucul natural obţinut prin presarea acestei legume, chiar dacă nu are un gust plăcut, dă rezultate uimitoare împotriva diverselor forme de cancer.

3. Împotriva reumatismului


Specialiştii în medicină naturistă recomandă o cură de o lună cu suc proaspăt de dovlecei persoanelor care suferă de reumatism. Cantitatea consumată trebuie să fie de 200 ml de suc pe zi. Acesta trebuie consumat imediat, iar pe lângă efectul său antireumatic, sucul de dovlecei reglează tranzitul intestinal şi are un efect de întinerire.

4. Împotriva astmului

Consumul de dovlecei este indicat şi bolnavilor de astm sau celor care suferă de lipsă acută de calciu, deoarece această legumă conţine o cantitate importantă de magneziu, esenţială în asimilarea calciului. Persoanele cu astm au nevoie de o cură de o lună cu suc de dovlecei. În această perioadă se consumă 100 ml de suc de dovlecei în combinaţie cu suc de morcov, de două ori pe zi. O cură ţinută de două ori pe an poate duce la vindecarea totală de astm.

5. Împotriva obezităţii

Dovlecelul este util în curele de slăbire deoarece are un conţinut bogat de apă, o valoare nutriţională ridicată şi un număr scăzut de calorii. Mai mult, prin conţinutul bogat de magneziu şi fosfor, această legumă ajută şi la întărirea sistemului osos.

15
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?