X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Consultări publice în capitală: Amenajarea albiei rîului Bîc - o necesitate

5 feb. 2021,, 13:15   Societate
2254 0

Ieri, în capitală, a avut loc o consultare prealabilă cu populația municipiului Chișinău în cadrul procesului de elaborare a Strategiei social-economice de dezvoltare a orașului în care trăiesc.

În cadrul consultărilor au fost abordate subiecte precum amenajarea albiei rîului Bîc, crearea zonelor verzi noi în oraș, renovarea fondului locativ, formarea clasificatorului instituțiilor de învățămînt mediu și identificarea noilor conexiuni pietonale, rute de transport public și a căilor pentru transportul privat.

Prezent la eveniment, președintele Fundației pentru Dezvoltare Ecologică „EcoDava”, Igor Sîrbu, a declarat pentru Noi.md că are așteptări mari de la aceste consultări, menționînd că înverzirea orașului, dar și amenajarea albiei rîului Bîc sînt o prioritate acum.

„Albia acestui rîu este foarte importantă, fiindcă constituie axa centrală a orașului și este important în procesul de amenajare a ei să păstrăm cît mai multă zonă verde, cît mai multe piste pentru bicicliști, alei pentru plimbări, zone recreative. Este important ca zona verde a orașului Chișinău să se mărească. Eu sper că prin dezvoltarea orașului va apărea o zonă nouă cu zone recreative, cu multă verdeață, plante și zone sportive.

La fel au fost discutate amenajarea parcurilor și zonelor verzi din oraș, care, la ziua de azi, sînt într-o stare critică și este plăcută intenția din ultimul an de dezvoltare a acestor zone. La fel, va fi inclusă în dezvoltarea orașului Chișinău și această zonă care cuprinde albia rîului Bîc, care va completa zona parcurilor verzi din municipiul Chișinău”, a menționat Igor Sîrbu.


Amintim că la elaborarea Planului de amenajare a teritoriului municipiului Chișinău se lucrează din luna iunie 2020, iar procesul presupune o amplă documentare în domeniu.

Este un document important care va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a municipiului, precum și proiecte concrete cu planuri de acțiuni pe o perioadă lungă de timp, anunța zilele trecute primarul capitalei, Ion Ceban.

Specialiștii din Federația Rusă se află în a treia vizită la Chișinău și lucrează la partea a doua a Planului împreună cu responsabilii din Primărie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?