Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Ploile mari din ultimele zile au provocate pagube mari în toată țara

17 iun. 2021,, 10:30   Societate
3218 0

Ploile abundente din ultimele zile au făcut prăpăd în multe regiuni ale țării. Grindina a distrus hectare întregi de livezi și culturi agricole în raionul Ungheni.

De asemenea, prejudicii au fost înregistrate la Leova, Soroca, dar și alte localități. Vîntul puternic a rupt fire electrice, iar zeci de gospodării au rămas în beznă.

A turnat cu găleata peste Moldova. Salvatorii anunță că ploaia torențială cu grindină a distrus hectare întregi cu livezi de prune, lanuri de porumb și a pus la pămînt alte zeci de hectare de floarea soarelui în localitatea Mănoilești, raionul Ungheni. Puhoaiele de apă au înghițit tot ce era în cale, provocînd pagube localnicilor și blocînd drumuri.

Iar în Ungheni, din cauza furtunii, un arbore a strivit o mașină. Stăpîna automobilului a rămas șocată după ce și-a văzut automobilul nou nouț distrus.

Iar unele locuințe au rămas descoperite după ce a trecut vijelia.


Prăpăd a fost și în satul Nicolaevca Nouă, raionul Ungheni. Grindina a lovit nemilos în gospodării şi pe ogoarele oamenilor, care au fost distruse și înnămolite.

Vijelia a rupt și arbori, iar roada de pe unii pomi fructiferi a fost doborîtă la pămînt. Oamenii spun că toată munca lor s-a dus pe ploaie.

Și localitățile Cazangic și Sărata Nouă din Leova nu au fost ocolite de potop. Precipitațiile au distrus aproape 4 hectare cu pepene verde și peste un hectar cu floarea soarelui. De asemenea, un pod peste un drum de importanță națională a fost inundat, iar mașinile au stat blocate aproape o oră.

„După apele abundente s-a adunat mult nămol. Au intervenit mașinile speciale pentru a debloca traficul. S-a săpat canalul pentru a evacua apa. sînt solicitări de la cetățeni pentru a estima pagubele care sînt mai mari în satul Cazangic”, a declarat Nicolae Prițcan, președintele raionului Leova.

Potrivit datelor IGSU, aversele puternice cu grindină au afectat livezi de măr în satul Șeptelici, din Soroca, iar în raionul Rîșcani, localitatea Bălanul Nou au fost distruse 8 hectare cu roșii, castraveți și ardei. Vîntul puternic a lăsat fără curent electric 30 de localități din 12 raioane ale țării, iar ulterior toate satele au fost reconectare la energie. Comisiile pentru situații excepționale locale activează pentru a estima pagubele.

Meteorologii au emis un nou cod galben de vijelii și grindină, și spun că ploile nu vor conteni pînă la 22 iunie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?