Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Procurorii contestă eliberarea de răspundere a cinci membri ai grupării „Makena”

11 oct. 2019,, 12:20   Societate
2698 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță contestarea sentinței Judecătoriei Chișinău, prin care cinci membri ai grupării criminale „Makena” – deferiți justiției în mai 2018 – au scăpat de pedeapsă, după ce au pretins de la un alt deținut, în Penitenciarul nr. 13, suma de 30.000 euro.

În argumentarea lor, procurorii au cerut în fața Curții de Apel Chișinău aplicarea legii prin prisma Codului penal și pedepsirea inculpaților cu închisoarea de la 13 la 15 ani. Mai exact, procurorii consideră distorsionată interpretarea probelor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care a dus la achitarea inculpaților. La această etapă, toți cei cinci inculpați se află la libertate.

Amintim că inculpații au mai fost condamnați pentru diferite infracțiuni. Însă, în timp ce erau deținuți în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, sub pretextul unei datorii inventate, au cerut de la un alt deținut suma de 30.000 euro și l-au amenințat cu violență, inclusiv împotriva rudelor acestuia.

Astfel, în scopul săvîrșirii acestei fapte penale, inculpații i-au comunicat datele de contact ale unei persoane, fost deținut, prin care pretindeau să le fie transmiși banii. Prin urmare, la data de 3 ianuarie 2018, sub controlul organului de urmărire penală, au fost transmise mijloace bănești în sumă de 30.000 lei, ca prima tranșă din suma totală de 30.000 euro solicitată. Intermediarul, însă, a fost reținut în flagrant delict, i.e. în momentul primirii banilor. La aceeași dată, oamenii legii au desfășurat perchezițiile în camerele deținuților implicați în comiterea șantajului, unde au depistat probe concludente despre săvîrșirea infracțiunii de șantaj în proporții deosebit de mari.

PCCOCS va continua să informeze publicul despre evoluția cauzei, cu respectarea drepturilor părților.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?