Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Procurorii nu se implică în conflictele civile

16 sep. 2021,, 11:28   Societate
2559 2

Subiectul incriminării, ca infracțiuni, în special de escrocherie, delapidarea averii străine, cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere a constituit o prioritate în agenda Procurorului General chiar de la preluarea mandatului, atunci cînd la nivelul Procuraturii Generale s-a dispus analizarea situației de fapt la subiect, transmite Noi.md.

Generalizarea a evidențiat practica vicioasă și neuniformă la acest compartiment al activității organelor de urmărire penală și a procurorilor.

Gravitatea situației culmina cu faptul că, în decursul a zeci de ani, aceste practici au fost susținute și de practica judecătorească vicioasă, în acest sens, mai multe persoane fiind condamnate pentru fapte de neonorare a unor obligațiuni rezultate din contracte sau alte angajamente civile.

Prin urmare, încă acum un an (24 august 2020), sub semnătura Procurorului General, în procuraturile teritoriale și specializate a fost expediată sinteza generalizării realizate de Procuratura Generală cu atenționarea procurorilor asupra practicilor negative constatate și orientarea colegilor la modul de interpretare și aplicare a acestor norme legale, inclusiv conformarea activității la raționamentele ce decurg din practica CtEDO și a Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Concomitent, conducătorii procuraturilor teritoriale și specializate au fost obligați să asigure controlul tuturor dosarelor penale gestionate pînă în anul 2020, iar începînd cu 19 mai 2021, în vederea eficientizării mecanismului de unificare a practicii de urmărire penală și judecare a cauzelor la acest capitol, reieșind din indicația Procuraturii Generale, procuraturile teritoriale și specializate prezintă rapoarte speciale în fiecare caz de pornire a urmăririi penale.


Rapoartele speciale sînt dispuse spre examinare Secției unificarea practicii în domeniul urmăririi penale a Procuraturii Generale care monitorizează și generalizează periodic starea de fapt și raportează rezultatele Procurorului General pentru a asigura o practică uniformă și legală.

În paralel, a fost instituit un mecanism de monitorizare a acestei categorii de dosare și pe platformă judiciară, raționamentele expuse supra urmînd a fi aplicate în oglindă. Deși există unele dificultăți pentru revenirea în termeni proximi în albia legalității, de regulă generate de aspectele birocratice ale procedurilor judiciare, se întreprind măsuri pentru dinamizarea proceselor, finalizarea acestora și repunerea în drepturi a persoanelor ilegal urmărite penal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?