Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dosarul Primăriei Trușeni: Primăriţa şi complicii acesteia vor compărea pe banca acuzațiilor

6 ian. 2022,, 13:15   Societate
1192 0

Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au anunțat joi, 6 ianuarie, că a fost expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a primăriţei din Truşeni şi a complicilor acesteia, cărora li se incriminează săvîrşirea infracţiunilor de corupere pasivă, pregătirea de escrocherie săvîrşită în proporţii deosebit de mari şi escrocherie săvîrşită ca fapt consumat.

Prin urmare, în unul dintre episoade primăriţei din Truşeni şi arhitectului-șef al Primăriei comunei Trușeni li se incriminează faptul că, în perioada lunilor iunie-iulie 2021, au pretins şi primit mijloace bănești ce nu li se cuvin, în schimbul urgentării eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare, transmite Noi.md cu referire la cotidianul.md.

Într-un alt episod, primăriţei din comuna Truşeni şi celor doi complici ai acesteia, li se incriminează faptul pregătirii pentru săvîrşirea infracţiunii de escrocherie, manifestată prin ducerea în eroare a unei locuitoare cu vîrstă înaintată din comuna Truşeni, în scopul însușirii bunurilor imobile ale acesteia, faptă infracţională pregătită din timp, care însă nu şi-a produs efectul, din motiv că activitatea ilicită a acestora a fost întreruptă de cauze independente de voința făptuitorilor, deoarece aceştia au fost reținuți în cadrul unei cauze penale conexe corupţiei.

Într-un alt caz, aceloraşi figuranţi indicaţi supra, li se incriminează săvîrşirea infracţiunii de escrocherie ca fapt consumat, manifestată prin sustragerea prin înşelăciune a mijloacelor băneşti de pe cardul bancar, ce îi aparţinea
aceleiaşi locuitoare cu vîrstă înaintată din comuna Truşeni.

Notă: Persoana acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?