Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Procuratura își propune accelerarea examinării dosarelor privind „furtul miliardului”

30 sep. 2020,, 14:00   Societate
2440 3

Procurorul General intervine cu inițiativa instituirii completelor de judecători, specializați în examinarea dosarelor vizînd ”furtul miliardului” și a celor conexe.

Despre această inițiativă, Alexandr Stoianoglo a sesizat deja Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, care urmează să examineze subiectul și să adpropte o decizie în acest sens.

Inițiativa prevede crearea completelor la nivelul Judecătoriei mun.Chişinău (sediile Ciocana și Buiucani) şi Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău, cu desemnarea judecătorilor specializați în soluționarea acestor categorii de dosare.

În mod special, potrivit Procurorului General, implementarea respectivului proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare care trenează pe rolul instanțelor de mai bine de 5 ani. ”Societatea deja de mult timp așteaptă rezultate pe acest caz. S-a întîrziat nepermis de mult în aflarea adevărului și trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați sa-și primească pedepsele” – a mai menționat Alexandr Stoianoglo.

În opinia Procurorului General, o asemenea stare de lucruri este de actualitate mai ales acum, cînd Procuratura Anticoruție și PCCOCS au în gestiune, inclusiv în faze avansate de finalizare, mai multe cauze penale de corupție și conexe fenomenului, care sînt parte integrantă a dosarului penal, generic numit ”furtul miliardului”. Odată transmise în judecată, este imperativ ca ele să fie examinate competent și într-un ritm accelerat de către complete de judecători specializați.

Acest dosar complex este de o rezonanță social sporită, cu impact major asupra bugetului țării și în care figuranții sînt actuali sau foști înalți demnitari de stat. Republica Moldova nu își poate permite experiențe și instruiri în legătură cu aceste dosare, motiv pentru care, în soluționarea lor urmează a fi implicați cei mai bine instruiți ofițeri de urmărire penală, procurori și judecători.

O altă latură sensibilă a acestor dosare ține de felul în care va avea loc gestionarea examinării judiciare a acestor dosare, or, asigurarea continuității judecării va constitui criterii atît de eficiență, cît și de rezultat.

”Avînd experiența specializării judecătorilor în domeniul combaterii traficului de ființe umane, credem că specializarea judecătorilor și în domeniul crimelor financiar-bancare va aduce un plus de valoare administrării justiţiei, prin asigurarea calităţii procedurilor în faţa instanţelor, a deciziilor pronunţate de acestea și va fortifica institutul precedentului judiciar”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?