Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Produsele alimentare vor avea etichete mai detaliate

18 mar. 2023,, 09:15   Societate
2671 0

Parlamentul a aprobat noi măsuri de protecție a consumatorilor, astfel aceștia vor dispune de mai multe informații despre conținutul produselor alimentare.

Inițiativa legislativă, care a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, își propune instituirea unui cadru normativ raliat la standardele internaționale și are ca scop asigurarea protecției sănătății consumatorilor și garantarea dreptului acestora la informarea deplină, corectă și transparentă referitoare la produsele alimentare.

DOCUMENTUL prevede că etichetele produselor vor conține, în mod obligatoriu, informații despre prezența alergenilor, precum și despre prezența sau absența glutenului în alimente. De asemenea, va fi indicată țara de origine sau locul de proveniență a ingredientului primar, care nu este același cu țara de origine sau cu locul de proveniență precizat a produsului alimentar. Autorii proiectului mai propun etichetarea cărnii de pasăre, de porc, preparatelor din carne sau produselor din carne, precum și ouălor de consum cu mențiunea „Hrănit fără organisme modificate genetic” sau „Hrănit fără OMG”.

În prezent, în procedură parlamentară este și inițiativa legislativă a unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, care prevede reglementarea mai strictă a etichetării produselor alimentare care conțin acizi grași trans. După examinarea ambelor proiecte în prima lectură, Comisia agricultură și industrie alimentară a propus comasarea acestora pentru lectura a doua, din considerentul că ambele inițiative operează modificări la Legea privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare.

3
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?