Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Procesul de control al averii și al intereselor personale, modificat

16 dec. 2020,, 22:06   Societate
3358 0

Procesul de control al averii și al intereselor personale va putea fi efectuat în decursul a un an după încetarea sau expirarea mandatului, a funcției publice ori de demnitate publică.

Parlamentul, în ședința plenară de astăzi, a aprobat un proiect de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, în două lecturi.

În prezent, termenul prevăzut de legislație este de 3 ani de la expirarea sau încetarea mandatului, transmite telegraph.md.

Potrivit proiectului, persoana care a fost supusă controlului va putea contesta actul de constatare nemijlocit în instanța judecătorească competentă pentru examinarea acțiunii în contencios administrativ. De asemenea, sancţiunea disciplinară va putea fi aplicată după rămânerea definitivă a actului de constatare, în condițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară.

”Principalele prevederi ale proiectului rezidă în ajustarea termenului în interiorul căruia pot fi efectuate procedurile de control al ANI-ului în perimetrul deținerii mandatului, precum și în termen de un an de la expirarea sau încetarea acestuia. Subsidiar, modificarea propusă instituie termene de prescripție clare pentru aplicarea sancțiunilor pentru constatările realizate, or, în formatul actual aplicarea acestora comportă un caracter infinit, fapt care denaturează complet conceptul acțiunii în timp a legii, precum și prescriptibilitatea atragerii la răspundere, care de altfel există chiar și în domeniul procesual penal. Subsidiar, modificările propuse vin să ajusteze normele procedurale la condițiile legale ale Codului Administrativ”, se menționează în nota informativă a proiectului.


Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați PSRM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?