Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Procedura de numire a tuturor judecătorilor va fi unificată

29 iul. 2022,, 12:45   Societate
2431 0

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au votat un proiect de lege, care are scopul de a sincroniza prevederile legale cu amendamentele constituționale referitoare la sistemul judecătoresc, intrate în vigoare la data de 1 aprilie 2022.

Astfel, se unifică procedura de numire a tuturor judecătorilor. De asemenea, este eliminat termenul inițial de numire în funcție a magistraților. A fost modificată și procedura de transfer de la o instanță la alta, dacă este de același nivel sau de nivel inferior. În acest caz, nu va mai fi necesar decretul Președintelui țării. Au mai fost operate și modificări în componența, durata mandatului și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmare a intrării în vigoare a proiectul de lege, judecătorii care au fost condamnați pentru o infracțiune legate de exercitarea atribuțiilor de serviciu sau care prejudiciază imaginea justiției, vor rămâne fără pensie specială. De asemenea, în cazul în care încă nu a fost emisă o hotărâre definitivă, se va suspenda acordarea indemnizației unice de eliberare din funcție.

Inițiativa legislativă a fost susținută, în a doua lectură, de 54 de deputați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?