X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Privatizarea Casei Presei modifică Legea administrării proprietăților

24 aug. 2021,, 07:32   Societate
2690 3

Proiectul de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice va fi supus votării în plen, în cea de-a doua lectură, după ce Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat raportul asupra documentului.

Acesta reglementează, inclusiv, privatizarea încăperilor nelocuibile proprietate publică date în locațiune şi vine după ce anterior, în perioada guvernării democrate au fost privatizate mai multe spaţii luate în locaţiune de la Casa Presei şi alte imobile ale statului, cazuri dezvăluite de RISE Moldova, transmite Mold-street.com.

Documentul prevede, printre altele, extinderea de la unu la trei ani a termenului contractului de locațiune a activelor neutilizate ale întreprinderilor de stat sau municipale și ale societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public neincluse în listele bunurilor nepasibile de privatizare. Excepție constituie activele din cadrul parcurilor industriale.

Termenul maxim de trei ani este unul optim pentru un contract de locațiune, acesta ar permite ambelor părți ale raportului juridic să-și planifice activitatea, respectiv veniturile și cheltuielile, argumentează autorul inițiativei legislative, deputatul Fracțiunii PAS, Vladimir Bolea.

O altă problemă abordată în proiect este cea a privatizării încăperilor nelocuibile date în locațiune. Potrivit documentului, obiectivele respective se privatizează în modul stabilit de Guvern. Prețul inițial de privatizare a încăperilor nelocuibile se determină în funcție de valoarea lor de piață, definită în raportul de evaluare întocmit de evaluator.


Documentulva conține şi lista obiectivelor nepasibile de privatizare. Printre acestea sînt bunurile imobile care constituie patrimoniu cultural național, cu excepția celor permise pentru vînzare/cumpărare; bunurile imobile în a căror privință sînt adoptate decizii de demolare în conformitate cu planul general de dezvoltare a localității; încăperile amplasate pe traseele rețelelor inginerești, în pasajele subterane pentru pietoni și în alte locuri de uz comun; încăperile al căror cost a fost inclus în costul unor alte bunuri care se privatizează ș.a.

”Operarea acestor modificări va asigura privatizarea încăperilor nelocuibile date în locațiune conform prevederilor generale, astfel, se va garanta respectarea principiului transparentei în administrarea proprietății publice și principiului egalității în drepturi a cetățenilor”, se arată în nota informativă la proiectul de lege.

”Actualitatea proiectului este extrem de importantă, se anulează o schemă de delapidare a proprietății publice”, a subliniat Vladimir Bolea. Proiectul a fost aprobat în prima lectură la 4 martie 2021. Autorul a argumentat iniţiativa la acel moment şi prin privatizările a unor spaţii din Casa Presei, descrise într-o ancheta RISE Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?