X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Persoanele imobilizate la pat ar putea fi scutite de plățile pentru întreținerea ascensoarelor

8 apr. 2021,, 15:01   Societate
2320 0

Persoanele cu dizabilități locomotorii imobilizate la pat ar putea fi scutite de plățile pentru întreținerea ascensoarelor și energia electrică utilizată pentru funcționarea acestora.

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe, pentru prima lectură, și îl va propune plenului Parlamentului spre dezbateri.

Autorul inițiativei legislative este membrul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Dan Perciun. Deputatul argumentează că proiectul va oferi persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor imobilizate la pat dreptul de a beneficia de scutiri pentru serviciile pe care nu le pot utiliza.

În anul 2020, în Republica Moldova numărul total al persoanelor cu dizabilități locomotorii a constituit 15499 de oameni, iar o parte dintre aceștia sînt imobilizați, ceea ce face imposibilă deplasarea sau transportarea lor, se arată în nota informativă la proiect.

Costurile pentru achitarea serviciilor de ascensor pentru o persoană în municipiul Chișinău constituie circa 12 lei lunar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?