X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul de gaze

17 noi. 2021,, 15:52   Societate
2879 0

Consumatorii casnici vor fi sprijiniți de Guvern, care va compensa diferența de tarife pentru consumul de gaze naturale și energie termică, urmare a majorării costurilor respective.

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi avizul unic la acest proiect de lege.

Potrivit proiectului, Guvernul va compensa diferența de tarif pentru consumul de gaze, în perioada noiembrie 2021-martie 2022, după cum urmează: pentru primii 50 metri cubi consumați, vor fi compensate 67% din diferența dintre prețul din luna de facturare și cel din luna octombrie 2021, iar pentru următorii 100 metri cubi consumați – 50% din diferența respectivă. De aceste compensații vor beneficia circa 746 mii de consumatori casnici.

În ceea ce privește compensațiile la energia termică, pentru prima gigacalorie consumată, Guvernul va compensa 67% din diferența dintre prețul din luna de facturare și cel din luna octombrie 2021.

Pentru implementarea proiectului, în proiectul de lege privind modificarea legii bugetul de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020, sunt prevăzute cca. 210 milioane lei și concomitent în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2022, cca. 900 milioane lei.


2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?