Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Guvernul a aprobat numirea în funcție a patru ambasadori

18 mai. 2022,, 13:52   Societate
1860 0

Membrii Cabinetului de miniștri, reuniți astăzi în ședință, au acceptat numirea a patru ambasadori noi.

Conform deciziei Executivului, este vorba de Viorel Ursu, aprobat în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. De asemenea, candidatura lui Viorel Cibotaru a fost desemnată pentru funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei.

Membrii Guvernului au avizat și desemnarea lui Andrei Popov în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Elenă. Totodată, candidatura Mihaelei Mocanu a fost aprobată în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria, reprezentant al ţării noastre la OSCE şi ONU.

În conformitate cu prevederile Legii cu privire la serviciul diplomatic, Ambasadorii Extraordinari și Plenipotențiari sînt numiți și rechemați din funcție de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile de numire a ambasadorilor sînt înaintate Guvernului de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?