Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Guvernul se pregătește de cel mai pesimist scenariu

16 sep. 2022,, 08:00   Societate
3333 1

Deciziile luate joi, 15 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, denotă că Guvernul se pregătește de cele mai pesimiste scenarii de evoluție a relațiilor cu Gazprom: sistarea completă a livrărilor de gaze de la 1 octombrie 2022 sau reducerea cu 50% a livrărilor.

În prim plan a fost pusă obligarea SA Energocom de a procura, în baza contractului-cadru EFET (Federația Europeană a Furnizorilor de Energie), iar Moldovagaz – să asigure livrarea și vînzarea către Energocom a 5 milioane metri cubi de gaze naturale, la prețul de 1.882,78 dolari pentru o mie de metri cubi, transmite Mold-street.com.

Energocom va putea cumpăra și vinde gaze

De asemenea, în contextul volatilității înalte a piețelor gazelor naturale regionale, Energocom va putea vinde și achiziționa gazele naturale prin negocieri directe sau prin bursele de mărfuri pe piețele țărilor părți ale Comunității Energetice, la cele mai convenabile prețuri.

Pentru majorarea capitalului social al Energocom, din contul modificării soldurilor de mijloace bănești la conturile bugetului de stat, vor fi alocate 200 milioane de lei.


190.000 tone de păcură pentru Termoelectrica

Dar cea mai importantă este decizia CSE de a obliga Termoelectrica să achiziționeze, prin negocieri directe, o cantitate de pînă la 190.000 tone de păcură la un preț de 1.050-1.100 de dolari tona.

Aceasta semnifică necesitatea identificării unei sume de peste 200 milioane de dolari sau circa 3,9 miliarde lei.

Achiziția efectuată de Termoelectrica va fi scutită de plata taxei pe valoarea adăugată, a accizei și a taxei vamale, pe o perioadă ce nu va depăși 31 mai 2023. Totodată, conform deciziei CSE, pînă la 1 mai 2023, se scutește de plata accizei plasarea în regim vamal de import a păcurei clasificate la mai multe poziții tarifare.

Se prevede că contractele de vînzare-cumpărare a păcurii vor fi semnate doar după aprobarea prealabilă în cadrul consiliului societății, care este controlat de Guvern.

La finele lunii august 2022, Termoelectrica a demarat procedura de achiziție a 20.000 de tone de păcură, pentru a putea funcționa în perioada rece a anului, dar ofertele depuse pînă pe 6 septembrie nu au corespuns cerințelor, din varii motive: preț, condiții de livrare etc. Așa că s-a decis inițierea de negocieri directe.

Menționăm că în grupul de achiziție în calitate de observatori sînt reprezentanți și ai Centrului Național Anticorupție, ai Serviciului de Informații și Securitate și ai Procuraturii Generale.

Amintim că, la mijlocul lunii august 2022, Agenția Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne a semnat un contract de achiziție a circa 15.000 tone de păcură pentru rezerva de stat, cu firma Viomar Impex SRL.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?