Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Popovici: Noul regulament privind admiterea în universități poate genera haos

12 iun. 2018,, 16:52   Societate
2959 0

Lipsa stabilirii unor termene concrete de depunere a actelor pentru admiterea în universități ar putea avea consecințe imprevizibile.

De această părere este consilierul președintelui în domeniul educației, Corneliu Popovici, care a criticat decizia ministerului de resort de a oferi fiecărei instituții superioare de învățămînt dreptul de a-și stabili strategiile de admitere, notează Noi.md.

„În acest caz s-ar putea repeta situația din anul trecut, cînd Consiliul rectorilor a acuzat Universitatea de Stat din Moldova că folosește metode reprobabile pentru a atrage cît mai mulți tineri, în defavoarea celorlalte instituții. Consecințele unor astfel de acțiuni sînt imprevizibile”, a reacționat Corneliu Popovici.

Potrivit consilierului prezidențial, noul regulament privind admiterea în universități poate fi adoptat doar după o discuție detaliată și o coordonare cu Consiliul rectorilor. În caz contrar, susține Popovici, universitățile vor acționa în conformitate cu principiul „fiecare pentru sine” și vor întreprinde diverse acțiuni pentru a atrage studenți:

„Poate apărea concurența neloială. Acest lucru este probat de cazul din anul trecut, cînd Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Consiliul rectorilor au fost implicați în scandal”.


„Aceasta e cu atît mai grav, cu cît procesul de distrugere a învățămîntului superior este în desfășurare: se prefigurează închiderea și comasarea universităților, exodul cadrelor didactice, în parte din cauza salariilor mici, în parte pe motivul măririi șarjei. Toate împreună vor conduce la faptul că ar putea să dispară specialități, apoi domenii întregi ale economiei și sferei sociale, restabilirea fiind un proces dificil. Salvînd sistemul de învățămînt superior, vom salva țara”, a conchis Corneliu Popovici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?