Pentru mine limba moldovenească este ceva mai mult decît o limbă. Pentru mine limba moldovenească este unul dintre cele mai principale atribute ale unui mod de viață sigur. Deoarece din toate limbile lumii doar în mediul lingvistic moldovenesc eu mă simt sută la sută în siguranță.
Opinia a fost expusă de politologul Eduard Volkov-Pepoianț, coautor al cărții „Mircea Snegur, Эдуард Волков - Откровенные диалоги”, într-o discuție captivantă despre Moldova, limba, istoria și locuitorii țării noastre, relatează NOI.md.
El a menționat atitudinea sa specială față de limba moldovenească care este, în primul rînd, un mijloc de comunicare și a doua limbă maternă pentru conversații la nivel casnic, precum și pentru citirea diverselor texte.
„Limba moldovenească este o limbă melodioasă, moale, caldă, dacă putem să spunem așa despre o limbă. Ea de parcă ar fi creată pentru o discuție sufletească a prietenilor la un pahar de vin bun moldovenesc, cînd se ating cele mai intime subiecte, se vorbește despre cele mai dureroase și tainice lucruri. Dar pentru mine limba moldovenească este ceva mai mult decît o limbă. Pentru mine limba moldovenească este unul dintre cele mai principale atribute ale unui mod de viață sigur. Deoarece din toate limbile lumii doar în mediul lingvistic moldovenesc eu mă simt sută la sută în siguranță”, a specificat Eduard Volkov-Pepoianț.
Politologul a spus că pentru el limba moldovenească este, în primul rînd, un mediu lingvistic sigur, și într-o oarecare măsură – confortabil și nu doar un mijloc de comunicare. Această constatare nu ar trebui să-l insulte pe nimeni – nici pe rusofoni, nici pe moldo- (româno) foni.
„Deși eu sînt rusofon, și limba rusă este prima, principala limbă maternă, și eu gîndesc și scriu doar în ea și o iubesc nespus de mult, doar în mediul lingvistic moldovenesc (nu rus) eu mă simt apriori, de la bun început sută la sută în siguranță.
Precizez că nu este vorba despre o limbă literară, „rafinată”, în care vorbesc inteligenții, ci, în principal, despre limba țăranilor moldoveni”, a specificat Eduard Volkov-Prepoianț.
Potrivit lui, astfel, cei treisprezece ani de copilărie și adolescență fără conflict cu copiii țăranilor moldoveni în satul Zabriceni au contribuit la formarea unei atitudini speciale față de limba moldovenească pentru toată viața ulterioară. „Atitudinea mea față de limba moldovenească nu este atît de lingvistică, deoarece, în mod sigur, nimeni nu pune la îndoială necesitatea unei perfecționări în limba literară și cea a cunoașterii gramaticii ei, cît lingvistico-psihologică”, a menționat politologul.
El a explicat că în perioada copilăriei și cea a adolescenței nimeni nu i-a adresat nici un cuvînt urît, rău în limba moldovenească. Această circumstanță, imprimată în subconștientul său, a contribuit la dezvoltarea unei percepții psihologice a limbii moldovenești drept un mediu lingvistic sigur, unde nu îl paște nici un pericol, unde nu există nici o amenințare.
„Totodată, limba rusă nu are această funcție pentru mine. Atitudinea mea față de ea este aceeași ca și la majoritatea oamenilor din lume față de limba sa maternă (sau prima limbă maternă) – în fond una lingvistică și instrumentală. În limba maternă se vorbesc nu numai cuvinte de dragoste, prietenie, mulțumire, recunoștință, dar și cuvinte de ostilitate, vrajbă, ură și respectiv, se aud în adresa sa atît cuvinte frumoase, bune, cît și cele urîte, rele. De aceea prima și principala mea limbă maternă - cea rusă – spre deosebire de cea moldovenească - nu este un atribut al unui mod de viață sigur. Ea este pur și simplu neutră față de acesta”, a specificat politologul.
Potrivit lui, chiar și evenimentele de la Chișinău la hotarul anilor 80-90 nu au afectat atitudinea deosebită, palpitantă față de limba moldovenească. „Atunci au apărut niște oameni (relativ puțini) care în limba asemănătoare cu cea din copilăria mea i-au blestemat pe rusofoni, venetici, străini și le-au propus cît mai repede să-și facă valizele și să elibereze apartamentele pentru propria siguranță, și să plece în patria istorică. Însă, în primul rînd, extremiști erau puțini, și ei absolut deloc nu exprimau atitudinea adevărată a etniei majoritare, a moldovenilor față de minoritățile naționale, rusofoni. Moldovenii și, în special, țăranii moldoveni, întotdeauna se deosebeau prin marea toleranță pentru reprezentanții altor etnii, sincera bunăvoință și ospitalitate”, a menționat Eduard Volkov-Pepoianț.
El a mai specificat că majoritatea naționaliștilor radicali vorbeau nu tocmai limba „lui” moldovenească: ei puneau altfel accentul, aveau o intonație diferită, pronunțarea era una rece, străină, deși melodicitatea se menținea, iar frumusețea chiar creștea, și erau multe cuvinte necunoscute.
„Vreau să mă înțelegeți corect. Nu am nimic împotriva limbii literare. Nici într-un caz. Cu atît mai mult, nefiind un expert, nu am nici un drept moral să o discut. Eu doar vă spun povestea dragostei sale stranii față de limbă „țărănească”, față de limba în care vorbesc, apropo, pînă acum țăranii și țărăncile moldovence. De aceea xenofobii noștri primitivi nu au putut să clatine atitudinea mea deosebită față de limba copilăriei mele, dragostea pentru care nu numai că a persistat toată viața rămasă, ci și s-a transformat în ceva mai mare – în unul dintre atributele unui mod de viață sigur – și într-o măsură – confortabil”, a spus politologul.
Potrivit lui, locuind în Rusia – în Kislovodsk și Leningrad (Sankt Peterburg), el ducea dorul limbii din copilărie și îi plăcea să asculte cum o vorbesc trecătorii întîmplători în stradă, la cafenea, magazin, la Gara Vitebsk de la Piter, în alte locuri publice.
„Eu mă apropiam de cei care vorbeau, stăteam la o parte și pur și simplu ascultam. Eu ascultam și fiecare cuvînt în limba moldovenească care ajungea la urechile mele se revărsa prin corp cu o căldură inexplicabilă și împăcarea, calmul treptat mă învăluiau. Dar uneori nu rezistam și cerîndu-mi iertare,intram într-un dialog scurt în limba moldovenească. Schimbînd cîteva fraze, și cerîndu-mi iarăși iertare, eu plecam. Plecam de la oamenii străini, dar nu de la limba maternă. Și chiar și în ziua de astăzi la Chișinău uneori îmi lipsește limba pe care o vorbeam în copilărie cu copiii țăranilor moldoveni”, a menționat Eduard Volkov-Pepoianț.
El a specificat că acest lucru pare paradoxal, deoarece poți porni radioul sau televiziunea națională și să asculți, poți să intri într-o instituție publică și să vorbești. „Dar…adevărul este că îmi este dor de ea, limba țăranilor moldoveni. Și de graiul lor. De aceea îmi place să merg la piață și să mă tîrguiesc cu țăranii moldoveni în limba lor maternă. Iar uneori, cînd pe suflet mi-e foarte trist, eu urc în trenul diesel „Chișinău – Ungheni”, ocup un loc lîngă țăranii și țărăncile moldovence și „gust” din graiul lor simplu. Nu are nici o importanță despre ce vorbesc ei. Principalul este în ce limbă. Pe lîngă aceasta – orice ei ar vorbi, ei întotdeauna păstrează un ton binevoitor față de oameni. Trenul numără kilometrii, eu pretind că citesc sau privesc în geam, dar în realitate savurez limba maternă „țărănească”, a menționat Eduard Volkov-Pepoianț.
„Și, cîteodată, se produce un miracol mic: folosind trenul diesel drept o mașină a timpului – graiul moldovenesc mă duce în copilărie, atunci cînd Mama și Tata erau încă în viață și îmi păreau nemuritori și atotputernici, cînd în viața mea era încă foarte puțin rău și atît de mult bine. Eu ascult limba și graiul țăranilor moldoveni și cu fiecare cuvînt peste sufletul meu parcă s-ar revărsa un balsam: durerea sufletească slăbește, dorul se micșorează și eu revin la Chișinău renăscut și plin de puteri”, a specificat el.
Adăuga comentariu