X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Polițiștii l-au reținut și pe cel de-al treilea deținut care a fugit din penitenciar

7 mai. 2021,, 09:47   Societate
3370 0

A fost reținut și al 3-lea deținut evadat din Penitenciar zilele trecute. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Național de Investigații al IGP.

Acesta a fost depistat ascunzîndu-se de polițiști într-o pădure din Țîpova.

Amintim că doi dintre deținuții evadați din Penitenciar au fost reținuți în preajma localității Buciușca din raionul Rezina. Cei trei intenționau să treacă Nistru, pentru a ajunge în regiunea transnistreană.

Deţinuţi au evadat din penitenciarul numărul 10 din Goian. Unul dintre fugari are 17 ani, iar ceilalţi doi vor împlini majoratul peste 3 zile.

Deţinuţii au ajuns și în raionul Criuleni, de unde au furat o maşină şi s-au făcut nevăzuţi.


Minorii au reuşit să evadeze pe fereastra din baie. Unul dintre ei era condamnat la doi ani și şapte luni de închisoare pentru furt, altul – la un an și patru luni pentru furt şi pungăşie. Iar cel de-al treilea a primit zece ani de puşcărie pentru viol, furt şi comiterea tîlhăriilor.

Deţinuţii riscă pentru evadare pînă la trei ani de puşcărie suplimentar la termenul pe care încă îl mai aveau de ispăşit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?