Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Reținere ca în filme. Un bărbat din Dondușeni a fost încătușat de mascați

5 ian. 2021,, 13:24   Societate
7911 0

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani a fost reținut de oamenii legii fiind suspectat de omorul unui consătean. Bărbatul ar fi intenționat să fugă din țară însă a fost încătușat de mascați.

Crima s-a produs la data de 19 decembrie în localitatea Dondușeni din același raion, oamenii legii fiind sesizați despre depistarea unui cadavru într-o gospodărie.

La locul crimei, polițiștii au depistat cadavrul unui bărbat în vîrstă de 33 de ani care prezenta semne de moarte violentă. Ulterior, în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că decesul bărbatului a survenit în urma maltratării, scrie tv8.md.

În aceeași zi, pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, potrivit elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 145 din Codul Penal al Republicii Moldova – „Omor intenționat”.

În urma măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, sub conducerea procurorilor Procuraturii Dondușeni și suportul BPDS „Fulger”a IGP, la 23 decembrie a fost reținut un bărbat în vîrstă de 29 de ani, din aceeași localitate cu victima, fiind suspectat de comiterea crimei.


După ce a săvîrșit infracțiunea, suspectul s-a ascuns de poliție cîteva zile, intenționînd să ajungă în Chișinău unde să-și creeze alibi, ca mai apoi să părăsească hotarele țării. Tînărul a fost reținut imediat ce a ajuns în capitală.

Totodată, s-a stabilit că la comiterea omorului bărbatul suspectat nu a acționat de unul singur, dar în complicitate cu un alt consătean de 27 de ani.

În urma documentării cazului s-a constatat că cei doi au consumat băuturi alcoolice în localitate și și-au amintit niște conflicte anterioare dintre ei și victimă.

În consecință, suspecții s-au deplasat la domiciliul bărbatului și i-au aplicat mai multe lovituri, pînă victima nu a mai dat semne de viață. După fapta comisă, cei doi au plecat de la locul infracțiunii.

La moment bărbatul se află în arest, iar complicele acestuia a fost anunțat în căutare națională și internațională. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

În prezent, se întreprind acțiuni de urmărire penală în vederea acumulării bazei probatorii în cadrul cauzei penale inițiate pentru comiterea infracțiunii de omor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?