Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Acte falsificate, depistate la trecerea frontierei de stat

30 ian. 2021,, 11:00   Societate
2153 0

Cinci acte oficiale, cu semne de contrafacere, au fost depistate la controlul trecerii frontierei de stat. Sînt documentați patru conaționali și un cetățean al Ucrainei, notează Noi.md.

În primul caz, la un tînăr de 28 de ani a fost găsit un permis de conducere, care ar fi eliberat din numele autorităților Republicii Moldova, cu semne vădite de falsificare. Tînprul a resunoscut și-a perfectat actul printr-o persoană intermediară, contra sumei de 150 de euro, pe care a identificat-o pe rețelele de socializare.

În alt caz, la punctul de trecere a frontierei Otaci, pentru autorizarea ieșirii din țară s-a prezentat un cetățean al Ucrainei. În timpul verificării actelor personale, dar și cele pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că revizia tehnică este contrafăcută. La cele depistate, șoferul a recunoscut că personal a confecționat-o. În acest sens, mașina a fost plasată pe teritoriul SPF Otaci, pînă la elucidarea circumstanțelor și prezentarea actelor veridice.

Și la punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au identificat doi șoferi cu permisele de conducere falsificate.

Încheie șirul ilegalităților un conațional care deținea asupra sa o carte de identitate românească falsificată. La audieri, bărbatul a declarat că în Federația Rusă a intrat în posesia buletinului românesc, după ce a achitat 5 mii de ruble.


Toate actele cu indici de falsificare au fost ridicate și transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră continuă cercetările prin prisma prevederilor Codului penal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?