Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dosarul trucării licitațiilor transfuziei sanguine: Au fost publicate probe video

9 iun. 2021,, 12:59   Societate
3151 1

SPIA şi Procuratura Anticorupţie au venit cu precizări în cazul suspecţilor reţinuţi în dosarul trucării licitațiilor transfuziei sanguine.

Este vorba despre şefa Centrului Naţional de Transfuzie a Sîngelui, Svetlana Cebotari, un șef adjunct de la Agenția Achiziții Publice și agentul economic de la Bălți. Totodată, oamenii legii prezintă probe video şi audio privind afacerea cu sînge și teste expirate.

Potrivit unui comunicat emis de SPIA, folosindu-se de atribuțiile şi competențele funcțiilor deținute, bănuiţii au creat condiții pentru organizarea și trucarea unor licitații. Potrivit materialelor cauzei penale, şefa CNTS ar fi favorizat companii pentru desemnarea acestora în calitate de cîștigători la licitațiile publice pentru consumabile și produse parafarmaceutice.

"În cadrul algoritmului de diagnostic, la prima etapă de triere pentru tehnologia de examinare de laborator a sîngelui/componentelor sanguine donate, sînt utilizate teste rapide pentru determinarea Hepatitelor, Sifilis și HIV. Aceste teste rapide, conform procedurii, trebuie procurate prin licitație. Necesitatea testelor este semnificativă, întrucît, grosso modo, lunar este necesară o cantitate de peste 25 000 teste.

În fapt, un agent economic, a livrat testele necesare primei etape de triere, însă reprezentanții CNTS s-au eschivat de la semnarea actelor contabile, actului de predare primire, facturilor fiscale și altor acte ce ar confirma livrarea testelor în valoare de peste un milion MDL. În consecință, agentul economic a acționat în judecată CNTS pentru eschivarea de la respectarea clauzelor contractuale.


În cadrul ședinței de judecată, în rezultatul consultării juristului CNTS, directorul CNTS a prezentat acte false pentru a demonstra utilizarea testelor din rezerva medicală și nu testele agentului economic cîștigător.

Astfel, în pofida necesității ireproșabile, persoana bănuită, favoriza doar un agent economic și tergiversa procedura de licitație, astfel cauzînd o eventuală circumstanță de stocare a sîngelui și componentelor sanguine netestate cu potențial de expirare și/sau contaminare", se menţionează în comunicat.

Potrivit SPIA, în cadrul investigaţiilor, a fost depistată complicitatea bănuitei la prezentarea unei oferte trucate și ulterior cîștigul licitației anunțate de către un partener extern al Republicii Moldova.

"Compania favorizată de directorul CNTS, fiind desemnată cîștigătoarea unei licitații organizate de către donatorul extern, urma în decursul a 100 zile, să livreze către IMSP Spitalul Clinic Bălți un aparat de plasmafereză estimat la valoarea de 18 000 de dolari. Astfel, pentru a însuși mijloacele financiare de la organizatorii licitației, administratorul companiei a primit cu acordul directorului CNTS un aparat de plasmafereză pentru a fi prezentat donatorului și beneficiarilor în cadrul ceremoniei de donație. Prin urmare, aparatul de plasmafereză, aflat la evidența CNTS a fost prezentat donatorului și instituției medicale, care aparent a reprezentat utilajul achiziționat în urma licitației".

De menţionat că, în dat de 7 iunie, au fost desfășurate 9 percheziții în birourile din CNTS, la sediul agentului economic, în instituția medicală din Bălți și în sediul unui laborator medical privat din Chișinău. Astfel, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, sisteme informaționale, documente care au relevanță probatorie.

Acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație continuă pentru a stabili circumstanțele și toate persoanele care au contribuit la săvîrșirea ilegalităților depistate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?