Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Primul judecător din R. Moldova condamnat pentru îmbogățire ilicită, rămîne în funcție

21 noi. 2021,, 16:00   Societate
3959 1

Primul judecător din Republica Moldova condamnat la șapte ani pentru îmbogățire ilicită va rămîne în funcție după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la anularea deciziei Curții de Apel Chișinău de repunere în funcție a magistratului Oleg Melniciuc.

Mai mult, Melniciuc a atacat la Curtea de Apel Chișinău și sentința Judecătoriei Chișinău prin care a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită, scrie Ziarul de Gardă.

Magistrații CSJ menționează în Încheierea emisă că principalul motiv pentru care a fost respins drept inadmisibil recursul CSM este faptul că recursul nu conține „o motivare suficient de serioasă”.

„Cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare şi întemeiată. (…) În circumstanţele menţionate, completul specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Consiliul Superior al Magistraturii”, se menționează în Încheierea CSJ.

La 15 iunie 2021 Consiliul Superior al Magistraturii a depus recurs, iar la 26 iulie 2021 a prezentat motivarea recursului împotriva hotărîrii din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău care a admis cererea magistratului Oleg Melniciuc și a anulat hotărîrea CSM din 28 mai 2019 prin care a fost suspendat din funcție, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii depuse de Melniciuc.


În context, magistrații CSJ au declarat inadmisibil acest recurs al CSM, astfel fiind menținută decizia CA Chișinău care a decis anularea actului CSM prin care judecătorul Oleg Melniciuc, condamnat la închisoare de prima instanță, a fost suspendat din funcția de magistrat.

Între timp, magistratul Oleg Melniciuc a depus recurs la Curtea de Apel Chișinău împotriva sentinței primei instanțe prin care judecătorul a fost condamnat la șapte ani de închisoare.

Cererea a fost înregistrată la 4 octombrie curent, ulterior fiind stabilită și prima ședință de judecată în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?