X 
Arşiţa stiri: 228
Transnistria stiri: 1465
Preşedintele stiri: 4138

Pascaru: ”Politicienii vin și pleacă, dar moldovenii au tradiții și valori care nu pot fi schimbate”

30 aug. 21:00   Societate
5 ore in urma 5282 0

Politicienii trebuie să înțeleagă că ei vin și se duc, dar moldovenii au tradiții și valori de sute de ani care nu pot fi schimbate.

Opinia aparține analistului politic, Nicolae Pascaru și a fost expusă în contextul sărbătorii Ziua limbii noastre din 31 august, notează Noi.md

Potrivit lui, nimic nu poate schimba gîndirea oamenilor care trăiesc pe acest pămînt, iar limba vorbită aici este, a fost și va fi - limba moldovenească.

”31 august, tradițional cetățenii Republicii Moldova sărbătoresc Limba Noastră, este un prilej foarte bun de a ne aminti că moldovenii au valori, au tradiții, au lucruri sfinte la care țin foarte mult. Probabil noi sîntem unicul stat pe pămînt care sărbătorim ziua limbii noastre. Foarte mult se politizează pe acest subiect, unii o numesc limba română, noi o numim limba moldovenească pentru noi este important ca limba să se numească așa cum se numește țara, așa cum am învățat-o noi din bătrîni, așa cum este scris în arhivele străvechi, în documentele bisericești și în scrisorile cum circulau în Europa și anume limba moldovenească”, a declarat Pascaru

Totodată, în ajunul sărbătorii Limba Noastră, politicianul a chemat toți moldovenii să nu se rușineze de tradițiile și valorile care le au.


”Chem toți moldovenii să nu se rușineze de strămoșii săi și să numească limba care o vorbesc imba moldovenească. Limba moldovenească este o limbă foarte bogată care codul nostru național îl înțelege foarte bine. Limba moldovenească nu este plină de rusisme, dar este limba care o foloseau strămoșii noștri și limba în care a fost scrisă istoria de glorie a Moldovei. Limba moldovenească are viitor, ea trebuie mai departe să fie cercetată, dezvoltată. AȘM trebuie să aibă un compartiment care diszoltă acest subiect. Politicienii trebuie să înțeleagă că ei vin și se duc, dar moldovenii au tradiții de sute de ani care nu pot fi schimbate”, a concluzionat Pascaru.

40
0
0
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав