Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

În R.Moldova va fi creat Inspectoratul Social de Stat

6 dec. 2021,, 21:10   Societate
2864 3

Cadrul normativ care reglementează sistemul inspecției și controlului de stat în domeniul asistenței sociale va fi revizuit. Un proiect în acest sens a fost adoptat astăzi, de Legislativ, în prima lectură.

Se propun modificări la Legea Asistenței sociale, Legea cu privire la ajutorul social, Legea cu privire la serviciile sociale și Codul Contravențional.

Documentul prevede instituirea Inspectoratului Social de Stat (în prezent Inspecția Socială), autoritate din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, competența căruia va fi efectuarea controlului de stat în domeniul asistenței sociale: constatarea contravențiilor, întocmirea proceselor verbale și aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Totodată, va fi completat Codul Contravențional cu unele prevederi ce vor stabili sancțiuni pentru încălcarea regulilor privind acordarea asistenței sociale.

Proiectul a fost elaborat urmare a constatărilor efectuate de Comisia protecție socială, sănătate și familie în cadrul vizitei de lucru la Inspecția Socială și examinării rapoartelor de activitate ale acesteia.


Potrivit notei informative a proiectului, în anul 2020, rata de depistare a cererilor cu încălcări, privind acordarea ajutorului social, a constituit în mediu 95,6%, iar ponderea cererilor cu încălcări generatoare de plăți necuvenite a constituit 60,2%.

Proiectul de lege urmează a fi aprobat de Legislativ și în lectura a doua.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?