X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Parcul „Grigore Vieru” din Cahul este renovat cu susținerea UE (FOTO)

22 dec. 2020,, 18:45   Societate
8375 0

Parcul central „Grigore Vieru” din municipiul Cahul este renovat cu asistența Uniunii Europene. Lucrările de reconstrucție a parcului, cu o suprafață totală de şase hectare, au demarat în august curent şi urmează a fi încheiate pînă în vara anului 2021, transmite MOLDPRES.

Activitatea este realizată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat şi ghidat strategic de UE, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Primăria municipiului Cahul cofinanțează lucrările de renovare a parcului.

„Investiția în valoare de 372525 de euro este asigurată din fondurile Uniunii Europene, municipalitatea contribuind adițional cu 105455 de euro. Pînă în prezent a fost realizată o parte considerabilă din lucrări, precum pavarea a zece mii de metri pătrați de alei, extinderea sistemului de iluminare, pregătirea fundației pentru instalarea felinarelor şi a băncilor de recreere, a fost inițiată construcția havuzului muzical pietonal. Lucrările de modernizare a parcului continuă, urmînd a fi instalat sistemul de irigare pentru întreținerea spațiilor verzi, montate coșurile de gunoi, felinarele cu iluminare decorativă led, restaurate băncile existente, precum și achiziționate bănci noi. Parcul va deveni și mai verde datorită plantării, anul viitor, a peste 340 de arbori și arbuști și circa 1.200 de flori şi gazon verde pe o suprafață de circa 40.000 m2. Havuzul muzical pietonal cu iluminarea multicoloră a jeturilor de apă va fi finalizat în 2021”, indică surse de la PNUD.

Potrivit lui Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul, „de schimbarea la faţă a parcului „Grigore Vieru”, care este inima municipiului Cahul, se vor bucura toți cahulenii, de la copii la persoane în etate, precum și oaspeții capitalei de sud a țării”. „Este un proiect vizibil, concret, dorit și apreciat de toți. Mulțumim Uniunii Europene pentru asistența financiară acordată”, a estimat edilul.

Renovarea parcului „Grigore Vieru” este una din activităţile de modernizare a centrului municipiului Cahul demarată de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. Procesul de modernizare este unul participativ, oamenii venind cu idei de transformare a centrului oraşului lor.


„Reconstrucția parcului central a fost în top trei cele mai votate idei de modernizare a centrului municipiului Cahul în cadrul concursului „UE pentru Cahul. Ideea ta pentru un municipiu european”, desfășurat în cîteva etape în perioada ianuarie-iunie 2020, la care au participat mii de cahuleni şi iubitori ai oraşului. Venim cu investiții ce răspund nevoilor şi așteptărilor oamenilor”, a relevat Alexandru Pelivan, managerul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 de milioane de euro. Acesta este primul proiect de infrastructură demarat în municipiul Cahul cu asistența financiară a Programului nominalizat, în următorii ani fiind lansate şi alte lucrări de modernizare a oraşului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?