X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Scăpăm de pandemie? Se înregistrează o scădere a infectărilor

25 mai. 2021,, 17:10   Societate
2613 0

Pandemia începe a bate în retragere în ţara noastră, iar rata de infectare a ajuns la cel mai redus nivel din an, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP).

Concret, săptămîna trecută, testele pozitive la COVID-19 au fost mai puţine cu un sfert faţă de săptămîna precedentă.

"Astfel, au fost înregistrate 831 de cazuri săptămîna trecută, faţă de 1.096 de cazuri săptămîna precedentă. Din numărul total de teste efectuate, doar 3% adeveresc a fi pozitive."

În spitale, săptămîna trecută, se aflau 737 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 în comparaţie cu 1.049 de pacienţi spitalizaţi săptămîna precedentă. ANSP susţine că această reuşită vine pe fundalul creşterii numărului de doze de vaccin administrate.

"Avem o sporire a numărului de doze administrate în cadrul săptămînii trecute. Astfel, avem peste 60.000 de doze administrate şi creştem de la săptămînă la săptămînă."


Pentru a stimula cît mai multă lume să se imunizeze, ANSP anunţă că vor expedia mesaje despre beneficiile imunizării la toţi abonaţii de telefonie mobilă, vor difuza spoturi despre vaccinare şi vor trimite prin ţară 279 de voluntari de la Crucea Roşie, care vor informa populaţia corect despre imunizare.

În aproape 3 luni de la startul campaniei de vaccinare, au fost administrate 306.610 doze de vaccin, dintre care 266.238 de moldoveni au primit prima doză, iar 40.372 de persoane au primit cele două doze de vaccin.

ANSP susţine că s-au înregistrat 365 de persoane testate pozitiv la noul coronavirus după imunizare şi reprezintă 0,15% din numărul total de persoane vaccinate.

Din cele 886.390 de doze de vaccin primite în ţara noastră, 35% au fost administrate, iar mai puţin de 50% din stoc se păstrează în depozitele ANSP pentru rapel.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?