Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

A fost inaugurată cea de-a 80-a stagiune a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”

10 oct. 2020,, 15:30   Societate
4016 0

Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat în seara zilei de ieri, 9 octombrie la inaugurarea celei de a 80-a stagiune a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Palatului Republicii.

În mesajul de felicitare, oficialul a ținut să menționeze că Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” reunește în cadrul evenimentelor organizate cei mai notorii artiști autohtoni, dar și de talie mondială, unde răsună cele mai minunate creații ale muzicii clasice universale. „Activitatea acestei instituții este vitală pentru viaţa spirituală a capitalei, iar festivalurile și concursurile pe care le găzduiește depășesc cadrul naţional.”, a remarcat secretarul de stat, Andrei Chistol.

Totodată, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a felicitat organizatorii pentru desfășurarea evenimentului cu respectarea tuturor instrucțiunilor de prevenire a răspîndirii virusului COVID-19 emise de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Programul concertului a cuprins: Simfonia nr. 1 în Do Major, op. 21; Romanța pentru vioară nr. 2 în Fa Major, op.50 și Fantezia pentru pian, cor și orchestră, în do minor, op. 80. În cadrul spectacolului vocal-simfonic au evoluat: Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, director artistic și prim-dirijor Mihail Agafița; Capela Corală Academică „Doina”, director artistic și prim-dirijor Ilona Stepan; Alexandru Ureche (vioară) și Diana Voronețcaia (pian).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?