Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Blocul nou al spitalului din Vorniceni riscă să stea încuiat

17 sep. 2021,, 12:00   Societate
2685 0

Un bloc al spitalului din Vorniceni, renovat acum 7 ani și inaugurat cu mare fast, ar putea să nu își mai deschidă ușile pentru pacienți.

Ministra Sănătății a declarat că urmează să fie făcute mai multe expertize și abia după va fi anunțată o decizie, transmite Știri.m cu referire la Tv8.md.

O anchetă jurnalistică, realizată acum un an, scotea la iveală pereți fisurați, afectați de mucegai, și mobilier ce începea să se distrugă, din cauza trecerii timpului.

Deși am vrut să vedem cum stau lucrurile la momentul de față, unul dintre vicedirectorii instituției nu ne-a permis să intrăm pe teritoriu. A motivat că trebuie să avem un act permisiv de la Ministerul Sănătății.

Un bloc al spitalului de ftiziopneumologie din Vorniceni, în care puteau fi tratați peste 200 de bolnavi, pustiește deja de mai bine de 7 ani. Ușile instituției medicale au fost deschise de rareori. Prima dată a fost atunci cînd oficialii au tăiat cu mult fast panglica roșie, anunțînd deschiderea spitalului.


Era luna noiembrie, anul 2014, iar ministru era Andrei Usatîi. Deși a fost renovată în totalitate, clădirea continuă să fie nefuncțională.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că expertizele tehnice au arătat că blocul este avariat din motiv că nu au fost respectate normele corespunzătoare atunci cînd s-a făcut reparația, dar urmează să mai fie făcute verificări.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?