Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Tăieri ilicite în parcul „Lunca Gîştii”

16 noi. 2022,, 11:55   Societate
1690 0

În luna noiembrie angajaţii Întreprinderii municipale „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” (AGSV) sînt implicaţi nu doar în activităţi de plantare, dar cu o vigilenţă sporită, monitorizează şi situaţia din terenurile cu vegetaţie forestieră gestionate de municipalitatea Chişinău.

Urmare a unor asemenea acţiuni în parcul „Lunca Gîştii” a fost stabilit faptul că persoane necunoscute au comis defrişări, fiind tăiaţi ilegal 50 de arbori din speciile salcîm, arțar, stejar cu diametru de la 8-40 şi volum de 20 m3.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, Secția Inspectorat a AGSV a întreprins măsurile adecvate unor asemenea situaţii, fiind întocmite toate demersurile necesare, în scopul stabilirii persoanele care se fac vinovate de tăierile ilicite. Făptaşii care s-au dedat la asemenea ilegalităţi urmează a fi atraşi la răspundere cu achitarea prejudiciului cauzat mediului.

Astfel de fapte se sancţionează cu amendă de la 50 (2500 lei) la 100 (5000 mii lei) de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 (15 mii lei) la 500 (25 mii lei) de u.c. aplicată persoanei juridice cu recuperarea prejudiciului.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?